Moculeștii, din nou în scandal! Mariana renunță la numele compozitorului! „Un blestem!”. De la ce a pornit totul?

#Exclusiv Click!

Mariana Moculescu a declanșat un atac furibund la adresa fostului ei soț, compozitorul Horia Moculescu. Bruneta a anunțat că renunță la numele fostului partener de viață, pe care-l păstrase după divorț, și că a contactat deja un avocat în acest sens. Mariana îi aduce, totodată, acuzații grave compozitorului, din timpul căsniciei lor.

Horia și Mariana Moculescu au divorțat cu scandal în anul 1997. De atunci, au mai fost nenumărate conflicte între ei și s-au aruncat cu acuzații dure, de o parte și de alta.

În ultima vreme însă, părea că lucrurile s-au mai liniștit între cei doi foști soți, și că aceștia ar fi căzut la pace, cel puțin de dragul fiicei lor, Nidia. La un moment dat, Mariana i-a mulțumit lui Horia Moculescu că ar fi că ajutat-o să-și plătească chiria la apartamentul în care locuiește.

Iată, însă, că Mariana a ieșit, recent, la rampă, mai nervoasă ca niciodată, aruncând o serie de noi acuzații grave la adresa fostului ei soț.

Mariana (54 de ani) a mers mai departe și a anunțat public că intenționează să renunțe la numele Moculescu, cu care rămăsese după divorț. Bruneta susține că acest nume i-a adus numai ghinioane și nenorociri în viață.

Mariana: „Gata cu Moculescu! Mi-am luat deja avocat și am demarat procedurile să nu mă mai cheme așa“

Vreau să renunț la numele Moculescu, gata! Am vorbit cu un avocat, dar, din păcate, este foarte dificil pentru mine de înfăptuit acest lucru. Numele ăsta mi-a adus o energie negativă, duhuri necurate, probleme și mari pierderi. Mi-a purtat doar ghinion, un blestem!

Am luat hotărârea de a reveni la numele anterior de familie. Știu că este de umblat mult și de depus multe documente, plus schimbarea tuturor documentelor pe care le dețin în momentul de față. Voi reveni la numele anterior cu toate că eu am fost căsătorită și am o fiică în cadrul căsătoriei”, a declarat Mariana Moculescu, pentru Click!

Acuzații noi la adresa fostului soț, Horia Moculescu! „Am fost bătută și înșelată, după nașterea Nidiei!”

Mariana Moculescu a scos acum tot gunoiul de sub preșul căsniciei ei cu marele compozitor, acuzându-l pe acesta că i-ar fi aplicat rele tratamente, dar și că ar fi avut o amantă după nașterea copilului lor.

Îți mai aduci aminte, narcisistule, atunci când m-ai chinuit legându-mi mâinile la spate cu cabluri și pe deasupra mi-ai făcut și o poză Polaroid? Mențiunea este că eram cu burta la gură, însărcinată în luna a VII-a cu Nidia.

Poza fiind ascunsă bine în sertar, mama a făcut curățenie și a descoperit-o și și-a spus, neavând pe moment ochelarii de vedere: «Doamne! cine este această ființă chinuită și maltrată în felul acesta!?!»

Ce crezi că a simțit mama mea după ce și-a pus ochelarii de vedere și a descoperit că în poză era chiar fiica ei, soarele ei, pe care a adus-o pe lume cu atât de mari sacrificii, 12 ani de așteptări, rugăciuni, lacrimi, post negru, operații peste operații, sute de injecții si tratamente?

Narcisistule..sunt prea multe la sertar pentru cât de comun specimen ești în ochii mei. Doar să ne gândim la începuturi: cum am venit eu pe pământ și cum ai venit tu pe pământ, și deja asta face diferența între noi doi.

Am fost bătută și avea și amantă, m-a înșelat cu ea atunci când era Nidia mică, nu avea nici un an. Și eu peste ani am mai și pus-o, ca proasta, martoră la procesul de reîncredințare a copilului și ea m-a trădat, a vorbit fix pe dos în fața instanței. Așa am pierdut-o pe Nidia”, a dezvăluit, nervoasă, Marina Moculescu, într-o postare pe Facebook.

De la ce ar fi pornit scandalul?

Nidia Moculescu  s-a plâns de scandalurile din familie Sursa: Facebook
Nidia Moculescu s-a plâns de scandalurile din familie Sursa: Facebook

Nidia Moculescu susține că ar fi fost abuzată de mama ei: „Bătăi extrem de multe!”

Acest atac furibund al Marianei Moculescu, la adresa fostului soț, vine la doar o săptămână după ce fiica ei, Nidia, a declarat public că ar fi fost abuzată de mama ei.

Nidia Moculescu (33 de ani) a dezvăluit că a trăit un coșmar în copilărie, din cauza tensiunilor dintre părinții ei. Nidia a declarat, într-o emisiune online, că mama ei ar fi bătut-o de foarte multe ori, fapt care i-a marcat copilăria.

Mâncam multe bătăi, foarte multe, extrem de multe, mult prea multe. Era o stare continuă de nervi, știai că o să se întâmple ceva rău, oarecum, pândeai răul. Pentru că știam că, în fiecare zi, se iscă câte un scandal, când urcam scările, începea o tahicardie.

Acum, gândindu-mă, chiar a fost foarte tânără când m-a născut, a avut 22 de ani. N-a știut să gestioneze nervii și cred că și i-a vărsat pe mine. Când mâncam bătăi, nu era acasă (n.r. tatăl ei). Nu, ca să nu se certe (n.r. dacă îi spunea că mama ei o bate).

Gelozie, neajunsuri, devenise ură, nu mai era o simplă ceartă. Am văzut, eu mă ascundeam în baie și vedeam farfurii sărind, am văzut niște lucruri foarte nasoale și le-am și trăit.

Mă certam îngrozitor cu mama, și mi-am luat bagajele, și am plecat (…). Vedeam colegii mei fericiți, vedeam părinții luându-i de la școală, erau fericiți. Mergeam, fiind copil, la petrecere, în pijama, și părinții lor erau așa de fericiți și se iubeau, iar eu mi-aș fi dorit foarte mult lucrul ăsta, dar nu era niciodată așa. Ajungeam acasă, era dezastru!”, a declarat Nidia Moculescu, la emisiunea „În oglindă”, moderată de Mihai Ghiță.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa  pont@click.ro! 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
marina voica jpeg
banner dan helciug png
  Alina Laufer se simte arestată la domiciliu
image png
Banner Delia vs Mugur Mihăescu
Banner Loredana Groza
Banner Andrei Aradits
cristina cioran gravida (1) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net