Nuami Dinescu, măcinată de dorul de mamă!

#Exclusiv Click!
Ultima actualizare:

După doi ani și ceva de la pierderea mamei sale, Nuami Dinescu devine sensibilă când vorbește despre acest subiect și ființa care i-a dat viață, pe care nu o poate uita niciodată, însă ne-a povestit pentru Click! ce simte acum când se gândește la mama ei și cum a pus mâna pe telefon, la un moment dat, să o sune, din obișnuință, așa cum făcea mereu pe vremea când era printre noi.

Nuami Dinescu, îndurerată și acum după pierderea mamei sale

Citește și: Nuami Dinescu, dezvăluiri inedite la "Chefi la cuțite". Cum a ajuns actriță, deși a terminat un liceu de construcții

„Nu ai cum să depășeșți asta niciodată! Că durerea nu pleacă niciodată dar câteodată există în tine o zonă care îți spune niște lucruri. Mama, felul în care m-a crescut, felul în care m-a educat, eu am senzația că mama e acasă,  că e acolo în camera ei, deși mă duc acasă, ea nu mai e în camera aia, și acum ceva timp, după 2 ani și ceva de când s-a dus, efectiv am pus mâna pe telefon să o sun.

Să-i spun că am terminat de zugrăvit și că e foarte frumos. Încă îmi vine să o sun, încă îmi vine să vorbesc cu ea! Când îți pleacă părinții, nu ai cum să treci peste asta, nu treci niciodată!

Dacă te desparți de un iubit, nu îți rupe inima, dacă ești cerebral și înțelegi că omul ăla are dreptul să își caute fericirea. Dar când îți pleacă mama, tata sau un copil, Ferească Dumnezeu, deja ti se frânge inima, și în momentul în care cazi, singurul gând care te ține în picioare este “cu celălalt ce fac?”, a mărturisit Nuami Dinescu, pentru Click!.

Vezi și: INTERVIU Nuami Dinescu, de la agonie, la extaz. Proiectul "Adela", salvarea ei după pierderea mamei: "E primul serial în care joc"

Nuami Dinescu, despre regrete și fericire!

Întrebată dacă îi lipsește ceva în momentul de față, binecunoscuta actriță ne-a răspuns la fel de sincer!

„Depinde ce te face fericit pe tine! Pe mine mă face fericită că în clipa asta nu e nimeni bolnav pentru care să îmi tremure sufletul. Nu mai vreau să mă duc la spitale, nici măcar pe trotuarul ăla, decât dacă e ziua vreunei doctore prietenă de-a mea și merg să îi duc flori. Mă face fericită că muncesc, că am prieteni, când descopăr oameni care îmi dau încredere în mine când nu mai am asta, depinde cum îți setezi fericirea….”, a povestit Nuami Dinescu. 

Cât despre regrete,  nu e loc de ele. Un singur gând îi mai trece prin minte din când în când actriței noastre carismatice: “că nu am bătut mai  devreme la ușa Institutului de Teatru pentru că eu am pendulat între Institut și Filologie.  Am dat examen la Institutul de Teatru, nu am intrat și apoi m-am dus către Filologie. Că trebuia să stau mai mult acolo pentru că  probabil aș fi câștigat mai mulți ani în teatru dar așa, regrete majore, nu cred că am. Mă străduiesc să nu mă mint și să fac ce simte sufletul meu să facă!”.

Mai urmărește și: Nuami Dinescu a slăbit 25 kg şi a devenit obsedată de sală

De ce a renunțat Nuami Dinescu la sală și cum se menține în formă

A avut o perioadă în care a fost mai conștiincioasă în ceea ce privește sportul și stilul ei de viață, însă după ce a suferit după pierderea mamei sale, Nuami  Dinescu nu a mai pus așa presiune pe ea la acest aspect.

„Am avut o perioadă în care mi-am permis să mă duc la sală de trei ori pe zi, am avut niște oameni  la care m-am dus și am făcut împachetări cu parafină, care sunt foarte bune,  pentru organism, în general, un regim mai strâns și am slăbit niște kilograme pe care, recunosc, că în timpul pandemiei nu le-am pus pe toate la loc, dar am mai pus.

Partea proastă a fost că după ce a murit mama mi s-a părut așa puțin că este totul irelevant, recunosc că nu am mai pus presiune pe mine. Adică dacă mi-a fost poftă de un colț de pâine,  am mâncat și se vede.  Asta este structura mea. Eu ca să fiu slabă trebuie să fiu zilnic la sală, cu regim, s-o ții într-o mie de calorii. Când apuc mai fac sală, când nu, fac acasă kinetoterapie că oricum trebuie să fac, mi-am cumpărat saltea, totul e să am și timp”, ne-a povestit Nuami.

„Asta cu kilogramele este o luptă personală a fiecăruia dintre noi, nu vrea nimeni să fie gras, inestetic, să-l doară genunchii dar e o luptă grea pe care o duci până la sfârșitul vieții tale, dar fără să pui atât de mare presiune pe tine, pentru că în ultimii doi ani au fost atât de mulți stimuli negativi încât asta mai lipsea.  Pe de altă parte, în momentul în care te trezești la 5 dimineața, la 6  ieși din casă și la 7.45 ești deja la filmare, nu mai ai cum să mănânci un iaurt la ora 10, o salată și o bucată de carne la prânz și seara o salată și un colț de pește. Câteodată mănânci o eugenie care are calorii, mănâncă toată echipa….”, a mai adăugat Nuami Dinescu.

Actrița pregătește noi proiecte profesionale, fiind extrem de încântată de colaborarea cu Matei Dima pentru comedia spumoasă Teambuilding, proiectul Adela și filmul pe care l-a făcut cu Tedy Necula și George Baltă, “Mai departe”.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro! 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image jpeg
image png
Elena Gheorghe Cornel Ene și copiii lor Nicholas și Amelie 2 jpg
irina loghin colaj facebook jpg
image png
image png
nicu jpg
banner laurentiu cazan png
image
actualitate.net
image
actualitate.net