Povestea neștiută a lui Nae Lăzărescu. De ce a divorțat de prima soție după numai 1 zi de la nuntă

A fost unul dintre cei mai cunoscuți și îndrăgiți actori din țara noastră, însă viața lui a fost mai spectaculoasă decât orice rol pe care l-a interpretat de-a lungul carierei sale. Nae Lăzărescu a fost căsătorit de nu mai puțin de 5 ori, iar de prima nevastă a divorțat după numai o singură zi!

Nae Lăzărescu a divorțat la numai o zi de la nuntă
Nae Lăzărescu a divorțat la numai o zi de la nuntă

Nae Lăzărescu este un nume legendar, pe care cu toții îl vom recunoaște și de care ne vom aminti cu drag. Marele actor român s-a născut în toamna anului 1941, într-o familie modestă, la marginea Bucureștiului. La acea perioadă, tatăl lui era încă pe front, iar mama lui Nae era nevoită să îl crească singură pe el și pe sora sa mai mică. Din lipsa banilor, de multe ori Nae chiar își făcea singur jucării.

Inițial, viitorul actor avea în minte o carieră cu totul diferită. Dorea să devină economist, așa că, după liceu, s-a înscris la ASE. Deși a luat examenul de admitere, a văzut curând că nu îl pasionează această meserie.

„Am repetat primul an de trei ori. Nu era de mine, clar. Aşa că am renunţat şi m-am dus la teatru. Bine, doar nu vă imaginaţi că am intrat din prima, cine să înveţe”, spunea Nae Lăzărescu, potrivit informațiilor de la Spy News.

A divorțat după o singură zi

Prima oară, Nae Lăzărescu s-a căsătorit cu o colegă de an de la facultate, având parte de o ceremonie extrem de restrânsă. Tinerii miri au sărbătorit doar cu două salamuri și cinci pâini, însă mariajul a durat numai o singură zi!

„După ce au plecat invitaţii, am vrut să facem şi noi amor. Ea m-a trimis acasă pe motiv că e în doliu după bunica. Ah, da, zic. Foarte bine, atunci, rămâi cu ea!”, povestea Nae Lăzărescu, care, apoi, s-a căsătorit la 26 de ani, cu femeia de care a și divorțat de 3 ori. Cei doi au fost căsătoriți 10 ani, dar au trăit separați, iar, în cele din urmă, ea a vrut să se căsătorească cu altcineva, moment în care a intervenit și divorțul definitiv de Nae Lăzărescu.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
banner laura cosoi png
image png
banner viorel lis png
banner tavi clonda png
Banner Gabriela Lucuțar
banner andreea Bălan png
megan fox gravida jpg
banner Georgica Cornu
image
actualitate.net
image
actualitate.net