Roxana Blagu, sfaturi pentru frumusețe! Ce face fosta componentă de la trupa Trident ca să arate impecabil

#Exclusiv Click!
Ultima actualizare:

Vara ne bate la ușă, așa că majoritate doamnelor și domnișoarelor au intrat deja în „focuri” cu privire la felul în care arată, în costum de baie, atunci când vor merge la mare sau la pișcină pentru a se bronza. Ei bine, una dintre ele este chiar Roxana Blagu (39 de ani), fosta componentă de la trupa Trident, care merge periodic la clasele de pilates pentru a avea un trup de balerină.

„Vine vara bine-mi pare eu mă pregătesc să merg la mare așa că de tenul și pielea mea am grijă tot anul, nu doar vara, am o rutină atentă de skincare, dar uneori apelez și la tehnicile moderne de întreținere sau antiîmbătrânire. Sunt peste zece ani de când doamna doctor Cătălina Anghel, care mi-a devenit și prietenă, se ocupă de injectări la nivelul feței, astfel că acum tratamentul meu preferat este un tratament bioregenerator de rejuvenare facial care are și efect de fermitate, deoarece are cea mai mare concentrație de acid hialuronic”, ne-a spus Roxana Blagu care ne-a mai mărturisit și faptul că mișcarea nu lipsește din stilul său de viață de zi cu zi:

„La sală nu merg, însă fac Pilates de două - trei ori pe săptămână! Nu deschid ochii dimineața dacă nu beau jumătate de litru de apă înainte de a mă da jos din pat! Pe zi beau minim 2 litri de apă, însă am zile în care mai uit și știu că nu e bine”.

Sfaturi pentru un ten perfect

Contactată de Click! Cătălina Anghel, cea care a reușit să îi facă Roxanei Blagu un chip de păpușă, în timp, ne-a „vândut” câteva trucuri de înfrumusețare:

„Le recomand tuturor doamnelor și domnișoarelor să își pregătească tenul pentru vară printr-un tratament de curățare și hidratare. De asemenea, dacă vor un ten și mai fresh și mai tânăr, decât îl au, pot apela și la intervențiile cu botox, deoarece intervenția șterge între 1-5 ani de pe fața pacientei. Roxana este una dintre pacientele mele care mi-a dat mereu mână liberă dar mi-a zis de fiecare dată că își dorește să fie totul cât mai natural”.

Click! spune

Roxana Blagu a format trupa Trident împreună cu Andreia Sibechi și Loredana Poghircă. Grupul a funcționat între anii 2004-2006, perioadă în care a susținut peste 300 de concerte și a lansat un singur album. Chiar dacă mai păstrează legătura și azi, cele trei nu s-au gândit să revină în muzică în formația cu care s-au lansat.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
iustina daiana insula iubirii jpg
image png
image png
banner Titi Aur png
denisa tanase instagram jpg
sandra n instagram jpg
banner cristina cioran png
Andeea Marin și Violeta jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net