Apa rece sau apa fierbinte? Temperatura ideală pentru a scoate petele de pe haine

Apa rece sau apa fierbinte? Temperatura ideală pentru a scoate petele de pe haine

Tuturor ni s-a întâmplat să ne pătăm bluza favorită. Există nenumărate sfaturi care ne promit că ne vor scăpa rapid de pete, însă la fel de important este să știm precis și cât de fierbinte trebuie să fie apa în care vom spăla rufele, pentru a scăpa ușor de problemă.

Hainele se pot păta foarte ușor / foto: Shutterstock
Hainele se pot păta foarte ușor / foto: Shutterstock

Există nenumărate sfaturi care ne promit că ne scapă ușor de pete, însă, indiferent ce metodă am folosi, rămâne important să știm ce temperatură trebuie să aibă apa, atunci când vom spăla obiectul vestimentar pătat.

„Până acum, aproximativ 10 ani, temperatura apei era un subiect sensibil pentru fiecare ciclu de spălare și tip de material, însă astăzi lucrurile sunt puțin mai simple, datorită formulelor moderne ale detergenților, concepute să funcționeze într-o gamă mai largă de temperaturi ale apei”, a spus experta Bryce Gruber, conform Real Simple.

Ce temperatură este optimă pentru a elimina petele

Atunci când vine vorba despre temperatura optimă a apei, lucrurile depind enorm și de tipul de pată despre care este vorba. De exemplu, dacă vorbim despre pete cauzate de transpirație, sânge, lactate, mâncare de bebeluși sau chiar și ouă, apa rece poate fi ideală.

În plus, apa rece este perfectă pentru materiale sintetice, delicate sau care se pot șifona ușor.

„Apa fierbinte poate, de fapt, să gătească proteinele în fibre, ceea ce face pata mult mai greu de îndepărtat. Așadar, dacă pata este pe bază de proteine sau solubilă în apă, începe cu apă rece”, spun și specialistele Sarah Pellicci Salveson și Samantha Freres.

Când este utilă apa fierbinte

În același timp, apa fierbinte poate fi mai eficientă pentru pete cauzate de ulei, unt, grăsime sau chiar și pentru materiale pătate foarte adânc. În plus, apa fierbinte este crucială atunci când vrem ca hainele să fie cât mai curate și mai igienizate cu putință.

„Apa fierbinte dizolvă substanțele uleioase care sunt, în esență, semisolide la temperatura camerei. Apa rece pur și simplu nu poate face acest lucru la fel de eficient, chiar și atunci când este folosit un detergent puternic”, spune și experta Kristin Fracassi.

Pentru a scăpa de petele mai rezistente, putem încerca o soluție care să conțină o linguriță de săpun și 270 de grame de apă. Cele două se amestecă, se toarnă totul într-o sticlă cu pulverizator și se folosește direct pe zona pătată.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
camara istock jpg
thassos png
gunoi 3 jpg
living room istock jpg
loto istock jpg
UNTOLD jpg
turista cipru png
fa5b917a 0f85 450a b38e 3271691f6038 jpg
image
image