Ce este dreptul la proprietate și cum este protejat de legislație. Cei care îl încalcă riscă pedepse severe
În România, dreptul de proprietate este considerat a fi unul fundamental și un adevărat pilon al statului de drept. Având în vedere cât de important este, nu va surprinde pe nimeni să afle că există pedepse severe menționate de către lege pentru toți cei care încalcă acest drept.

Cei care încalcă dreptul la proprietate se pot confrunta cu consecințe grave, a căror severitate ține și de gravitatea faptei. Articolul 44 al Constituției spune clar că proprietatea privată este garantată și ocrotită de lege, indiferent de cine ar fi titlularul. Practic, statul nu numai că recunoaște acest drept, dar îl și protejează.
În același timp, articolul 555 din Codul Civil spune că poți avea trei drepturi asupra bunului tău, în limita legii. Mai precis, bunul deținut poate fi deținut, folosit și înstrăinat. Iar aceste baze legale oferă și soluții pentru cazurile când dreptul la proprietate este încălcat.
Este un drept protejat prin lege
Practic, încălcarea acestui drept survine atunci când altcineva intră, ocupă sau folosește bunul unei persoane, fără a avea acordul proprietarului. Aici poate fi vorba despre situații de la cele mai minore, cum ar fi parcarea constantă pe terenul tău și până la unele incidente mai grave, cum ar fi intrarea în casă fără permisiune.
Iar legea face distincția între aceste situații. Mai precis, încălcarea penală a proprietății, sau încălcarea de domiciliu, este o infracțiune prevăzută în Codul Penal, articolul 224. Iar în funcție de severitatea faptei, ea poate fi pedepsită cu amendă sau închisoare.
În același timp, încălcarea civilă a proprietății, sau tulburarea posesiei, este rezolvată în instanța civilă și nu este neapărat o infracțiune. Aici poate fi vorba despre situații precum ocuparea unei părți de proprietate de către vecin, punct în care instanța poate interveni.
Cum pot proceda cei cărora le este încălcat acest drept
Practic, legislația din România recunoaște și protejează dreptul la proprietate. Iar pedepsele pentru încălcarea acestuia depind de faptă, cât și de severitatea acesteia. În articolul 44 al Constituției scrie că „dreptul de proprietate este garantat și ocrotit”, atât Codul Penal cât și cel Civil vorbesc despre acest drept.
Iar cei care observă că le este încălcat acest drept trebuie să reacționeze cu grijă. De exemplu, dacă cineva le intră în curte sau casă și refuză să plece, trebuie sunat imediat la 112, iar apoi se poate depune plângere penală pentru violare de domiciliu.
În același timp, dacă observați că cineva vă tulbură proprietatea, trebuie să documentați situația cu poze, filmări și, dacă este posibil, declarații de la martori.



































