Ce fac pescărușii înainte să-ți fure mâncarea de pe plajă. Ce au aflat cercetătorii

Ce fac pescărușii înainte să-ți fure mâncarea de pe plajă. Ce au aflat cercetătorii

Pescărușii care fură mâncare de pe plajă nu acționează la întâmplare. Cercetătorii au descoperit că păsările urmăresc cu atenție oamenii înainte de a se apropia și că există un truc simplu care le poate ține la distanță.

Ce fac pescărușii înainte să-ți fure mâncarea de pe plajă / foto: arhiva Click!
Ce fac pescărușii înainte să-ți fure mâncarea de pe plajă / foto: arhiva Click!

Un sandviș sau o porție de cartofi prăjiți poate dispărea în doar câteva secunde pe plajă. Pescărușii s-au adaptat foarte bine vieții din orașele de coastă și profită de fiecare ocazie pentru a pune mâna pe hrana lăsată nesupravegheată.

Cum reacționează pescărușii când sunt priviți

Pentru a înțelege mai bine comportamentul acestor păsări, Laura Kelley, specialistă în comportamentul animalelor la Universitatea din Exeter, a realizat un studiu în Marea Britanie.

Cercetătoarea a pornit de la ideea că multe animale evită privirea directă a unui posibil prădător, deoarece o percep ca pe un semnal de pericol. În cadrul experimentului, desfășurat în localități de coastă din Cornwall, Devon și Dorset, au fost așezate pe sol două cutii cu hrană. Una avea lipiți ochi de plastic, iar cealaltă era simplă. Rezultatele au fost surprinzătoare.

„Am descoperit că pescărușii se apropiau fără probleme de cutiile fără ochi. Dar, în cazul cutiilor cu ochi, pescărușii s-au împărțit în două grupuri. Primul grup a fost puțin reticent la început, dar a început să se apropie mai repede după mai multe încercări - au învățat că ochii nu sunt periculoși. Celălalt grup de pescăruși pur și simplu nu s-a apropiat niciodată”, a explicat Laura Kelley, potrivit publicației BBC.

Specialista spune că nu toate păsările au același comportament. Unele sunt mult mai curajoase și mai dispuse să își asume riscuri pentru a obține hrană.

„Ei sunt cei care provoacă 95% din probleme. Este doar un grup mic care le strică reputația tuturor celorlalți - băieții răi ai lumii pescărușilor”, spune Kelley.  

De ce sunt atât de des întâlniți în orașe

Pescărușii sunt păsări oportuniste și profită de orice sursă de hrană disponibilă. Ei observă comportamentul oamenilor și al altor animale și acționează atunci când apare ocazia.

Deși în orașele de coastă par foarte numeroși, populațiile de pescăruși sunt în scădere în multe regiuni ale lumii. În 2021, pescărușul argintiu european și cel american au fost incluși pe lista roșie a speciilor amenințate a Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii.

Laura Kelley spune că multe păsări au părăsit habitatele naturale și s-au mutat în orașe, unde găsesc mai ușor hrană.

„Numărul lor în zonele naturale scade drastic din cauza pierderii habitatului și a lipsei hranei naturale disponibile, cauzată de pescuitul excesiv – dar și pentru că mediile urbane oferă pur și simplu multă hrană. Pescărușii sunt foarte adaptabili. Sunt curioși și perseverenți, iar aceste calități îi ajută să profite de noile medii în care ajung”, a explicat Laura Kelley.

Pescărușii învață din comportamentul oamenilor

Un alt studiu, realizat de Franziska Hacker, ecolog comportamental la Universitatea Națională Australiană, a arătat că pescărușii nu doar observă oamenii, ci învață și din alegerile lor.

În timpul unui experiment desfășurat în Brighton, cercetătoarea a mâncat chipsuri dintr-o pungă albastră și a lăsat în apropiere două ambalaje goale, unul albastru și unul verde, pentru a vedea ce aleg păsările.

„Pescărușul a scos un sunet și dintr-o dată au apărut încă 20”, a povestit Franziska Hacker.

Pentru a nu influența experimentul, cercetătoarea a rămas nemișcată și nu a făcut gesturi care ar fi putut atrage atenția păsărilor. Chiar și așa, pescărușii au ales, în cele mai multe cazuri, ambalajul de aceeași culoare cu cel folosit de ea.

„Ei folosesc indicii comportamentale, chiar și pe cele oferite de oameni”, spune Hacker.

După doi ani de cercetări, oamenii de știință au constatat că păsările au ales ambalajul de aceeași culoare în 95% dintre cazuri.

„Ei pot înțelege că eu mănânc ceva, pot recunoaște că obiectul de pe jos este același cu cel pe care îl țin în mână și pot face o alegere alimentară pe baza acestui lucru”, explică cercetătoarea.

De ce sunt atât de adaptabili pescărușii

Pescărușii sunt considerați unele dintre cele mai adaptabile păsări marine. Specialiștii spun că pot trăi în medii foarte diferite și au o dietă extrem de variată, motiv pentru care sunt întâlniți atât pe litoral, cât și în orașe. Spre deosebire de multe alte păsări marine, pescărușii se deplasează cu ușurință atât în aer și pe apă, cât și pe uscat.

Sunt foarte agili la mers, iar datorită capacității de a decola rapid chiar și din spații înguste reușesc să profite de orice oportunitate pentru a găsi hrană.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
elev profesor pixabay jpg
WhatsApp Image 2026 08 07 at 16 58 32 (2) jpeg
scotia1 jpeg
pisica batrana getty1 jpeg
thailanda adocescent crime facebook jpeg
viespe jpeg
image png
Muncitori pe șantiere  Foto Freepik com jpg
image
image