Meghan Markle și prințul Harry, absenți de la încoronarea lui Charles?: «Pot fi răsturnări de situație»

Palatul Buckingham a anunțat data oficială la care Charles va fi încoronat oficial. Se pare că Harry și Meghan Markle ar putea fi marii absenți de la eveniment, conform specialiștilor în eticheta regală. 

Ducii de Sussex ar putea lipsi de la încoronarea lui Charles
Ducii de Sussex ar putea lipsi de la încoronarea lui Charles

Regele Charles al III-lea va fi încoronat la 6 mai 2023 la abaţia Westminster din Londra, alături de soţia sa, regina consoartă Camilla. Ceremonia va fi condusă de arhiepiscopul de Canterbury, Justin Welby, liderul spiritual al Bisericii anglicane. Prezența ducilor de Cornwall, William și Kate Middleton este indubitabilă, însă ducii de Sussex s-ar putea să nu se numere printre martorii momentului istoric. 

Ed Perkins, fost purtător de cuvânt al Casei Regale, a declarat pentru Good Morning Britain că nu este clar dacă ducele, în vârstă de 38 de ani, și ducesa de Sussex, în vârstă de 41 de ani, vor fi invitați sau vor putea călători din California pentru a participa la evenimentul din 6 mai. 

Citește și: Charles al II-lea s-a zgârcit la ceremonia de încoronare 

Fostul consilier regal, care a fost secretar de presă adjunct al Reginei și apoi secretar de presă al Prinților William și Harry, a spus: „Ideea că cineva știe cu exactitate dacă Harry și Meghan vor participa la eveniment, eu aș trata-o cu scepticism. Mai sunt multe lucruri de pus la punct, iar răsturnările de situație nu sunt excluse."

Încoronarea lui Charles, fix de ziua nepotului Archie 

Încoronarea lui Charles va avea loc sâmbătă, 6 mai, anul viitor, chiar de ziua de naștere a fiului Ducelui și Ducesei de Sussex, Archie. Regina consoartă, Camilla, va fi încoronată alături de monarh în Westminster Abbey, se arată în comunicatul Palatului Buckingham. 

Încoronarea va avea loc într-o sâmbătă, distrugând speranțele multora care și-ar fi dorit ca ea să aibă loc în timpul săptămânii pentru ca autoritățile să decreteze ziua de 6 mai zi liberă legal pentru toți locuitorii Regatului Unit. 

Vezi și: A fost anunțată oficial ziua în care Charles va fi încoronat rege 

Conform fostului purtător de cuvânt, evenimentul va fi unul grandios și va încerca să creeze o punte de legătură între modernitate și percepția atât de puternic înrădăcinată în mintea britanicilor despre puterea monarhiei și capacitatea acesteia de a rezista oricărui impediment. 

„Încoronarea va reflecta rolul monarhului în ziua de azi şi va privi spre viitor, trăgându-şi în acelaşi timp rădăcinile din lunga tradiţie şi din fastul monarhiei", se arată și în comunicatul Palatului Buckingham. 

Sursă foto: Profimedia 

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!        

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Șofer la volan  Foto Pixabay jpg
inchisoare medievala jpg
profesor jpg
daniel david ubb fb jpg
phone 292994 1280 jpg
Izvorul de la Manastirea Sf  Dionisie Exiguul si Sf  Efrem jpg
4 front poza mare jpg
cat 7032641 1280 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net