Secretul sosului de usturoi ca la fast-food. Îl poți face chiar la tine acasă

Secretul sosului de usturoi ca la fast-food. Îl poți face chiar la tine acasă

Ani de zile, multe persoane pasionate de gătit au încercat să reproducă acasă sosurile cremoase și aromate din fast‑food‑urile locale, însă nu au obținut același rezultat. Un utilizator al platformei Reddit a împărtășit cu internauții secretul pe care l-a descoperit pentru a crea sosul regăsit în restaurantele tip fast-food.

Sos usturoi asemănător cu cel de la fast-food/sursă foto: arhivă
Sos usturoi asemănător cu cel de la fast-food/sursă foto: arhivă

Cum obții un sos asemănător cu cel din restaurantele tip fast-food

Usturoiul zdrobit cu presa specială eliberează o cantitate mult mai mare de compuși sulfuroși, ceea ce duce la un gust intens, uneori prea puternic și chiar ușor neplăcut. În schimb, atunci când usturoiul este tăiat cu cuțitul sau dat pe răzătoare, aroma devine mai echilibrată, mai dulceagă și mult mai plăcută în sosuri.

Un utilizator Reddit a împărtășit cu alți internauți secretul pentru a obține același sos ca în restaurant.

„Deci ani de zile am suferit, mâncând sosuri homemade care pur și simplu nu erau prea grozave. Mereu mă întrebam cum de fast‑food‑urile astea locale, cu sosuri in‑house, ce conțin usturoi, reușesc să le facă atât de bune. Oare cumpără usturoi din alte țări?

Ei bine, nu. Folosesc același usturoi din piață sau din supermarket. Diferența este modul de procesare al usturoiului. Când folosești OZN din ăla „anume” de usturoi, usturoiul e zdrobit și o să aibă un gust și un miros mult mai pungent, aproape neplăcut”, a declarat internautul.

Trucul care face diferența

Un exemplu simplu, care face diferența în ceea ce privește gustul sosului: la prepararea unui gyros, folosirea usturoiului dat pe răzătoare poate transforma complet gustul sosului tzatziki, făcându-l mai fin și mai bine integrat. Explicația este confirmată și de surse culinare- modul de mărunțire influențează direct intensitatea aromelor.

De aceea, pentru sosuri, marinade sau maioneză cu usturoi, specialiștii recomandă să evitați presa și să folosiți răzătoarea fină sau tocarea manuală. Rezultatul va fi un usturoi mai blând, care nu acoperă celelalte ingrediente și oferă preparatelor un gust mult mai armonios

Rețeta de salată de castraveți cu sos de usturoi, perfectă pentru o zi de vară

 În sezonul verii, când legumele proaspete sunt din belșug, puține preparate sunt la fel de apreciate precum o salată simplă de castraveți.

Răcoritoare, ușor de preparat și plină de savoare, această rețetă este alegerea ideală atât pentru mesele de zi cu zi, cât și pentru grătarele din weekend sau cinele ușoare în familie. Combinația dintre castraveții crocanți, usturoiul parfumat și mărarul proaspăt oferă un gust echilibrat  

Pe lângă faptul că este delicioasă, salata de castraveți contribuie și la hidratarea organismului în zilele caniculare, deoarece castraveții conțin peste 95% apă. În plus, este săracă în calorii și bogată în vitamine și minerale, fiind potrivită inclusiv pentru persoanele care urmează un regim alimentar echilibrat.

Ingrediente pentru o salată de castraveți cu usturoi și mărar

Pentru aproximativ patru porții sunt necesare:

  • 1 kilogram de castraveți proaspeți;
  • 3-4 căței de usturoi;
  • o legătură generoasă de mărar verde;
  • 2 linguri de ulei;
  • 1 lingură de oțet sau sucul de la jumătate de lămâie;
  • sare, după gust;
  • piper proaspăt măcinat.

Cum se prepară pas cu pas

Primul pas este spălarea atentă a castraveților. Dacă au coaja foarte groasă, aceasta poate fi îndepărtată parțial, însă este recomandat să fie păstrată o parte, deoarece oferă preparatului mai multă textură și un aspect apetisant.

Castraveții se taie apoi în rondele foarte subțiri sau în felii fine, după preferință.

Pentru a obține o salată crocantă, este indicat ca feliile de castravete să fie presărate cu puțină sare și lăsate timp de 10-15 minute într-o strecurătoare. În acest interval, excesul de apă se elimină, iar dressingul va rămâne concentrat și aromat.

Între timp se pregătește sosul. Usturoiul se zdrobește foarte bine și se amestecă împreună cu uleiul și oțetul sau cu zeama proaspătă de lămâie, dacă se dorește un gust mai revigorant. Mărarul se spală, se usucă și se toacă foarte fin, apoi se adaugă în dressing.

După ce castraveții s-au scurs, aceștia se amestecă delicat cu sosul pregătit, astfel încât fiecare felie să fie acoperită uniform de aromele de usturoi și mărar. La final, se asezonează cu piper proaspăt măcinat și, dacă este nevoie, cu puțină sare.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
abstract blur supermarket department store (7) jpg
west nile jpg
bebelus jpg
bloc acoperis jpg
trotineta electrica trafic ssss jpg
index webp
militar lesinat jpg
alexander grey  8a5eJ1 mmQ unsplash jpeg
image
image