Vedetele care au murit la cutremurul din 1977. Ce personalități și-au găsit sfârșitul sub dărâmături
Cutremurul din 4 martie 1977 a fost unul dintre cele mai devastatoare din istoria României. A distrus peste 1.500 de vieți și a lăsat scena artistică fără personalități marcante, precum actorul Toma Caragiu și regizorul Alexandru Bocăneț.

Se împlinesc 48 de ani de la cutremurul din 1977 / foto: Pinterest
Săptămâna aceasta marcăm 48 de ani de la cutremurul devastator care a îndoliat România. Seismul cu magnitudinea de 7,4 pe scara Richter a lovit țara, într-o seară de vineri, la ora 21:21 și, în mai puțin de un minut, România s-a confruntat cu distrugeri masive și pierderi omenești.
Bilanțul a fost unul înfiorător: peste 1.500 de persoane și-au pierdut viața și mai mult de 11.000 au fost rănite. Printre victime s-au numărat și personalități marcante ale scenei din România, iar pierderea lor a lăsat un gol imens în cultura țării.
Personalitățile celebre care au pierit în cutremurul din 1977





Cutremurul din 1977 a lăsat o mare umbră asupra culturii și scenei din România. Printre personalitățile celebre care au pierit în acea zi tragică se numără:
Toma Caragiu
Unul dintre cei mai iubiți actori ai teatrului și filmului românesc, Toma Caragiu, a murit în urma cutremurului din 4 martie 1977. Blocul în care locuia s-a prăbușit, iar actorul a fost prins sub dărâmături. Corpul său a fost găsit abia după 6 zile, iar înmormântarea a avut loc la Cimitirul Bellu din București.
Doina Badea
Vecină cu Toma Caragiu, interpreta de muzică ușoară, Doina Badea, și-a găsit sfârșitul sub dărâmături. Ea a murit la doar 37 de ani, alături de soțul și cei doi copii ai săi. După prăbușirea blocului în care locuia, trupul său nu a fost găsit imediat, iar identificarea sa a fost făcută ulterior, pe baza verighetei, deoarece corpul era grav distrus, scrie adevarul.ro.
Alexandru Bocăneț
O altă victimă a cutremurului din 1977 a fost regizorul de film și televiziune Alexandru Bocăneț, care s-a stins la 33 de ani. În seara tragediei, el se afla alături de bunul său prieten, Toma Caragiu. Cei doi intenționau să sărbătorească realizarea peliculei „Gloria nu cântă”.
Anatol E. Baconsky
În timpul cutremurului din 1977 a murit și Anatol E. Baconsky, poet, prozator și eseist, la vârsta de 52 de ani. A fost tatăl diplomatului și politicianului Teodor Baconschi, fost ministru al Afacerilor Externe, între 2009 și 2012. Anatol E. Baconsky era cunoscut pentru lucrările sale literare, care abordau teme filosofice și sociale.
Filofteia Lăcătușu
La doar 29 de ani, interpreta de muzică populară Filofteia Lăcătușu își găsea sfârșitul într-un mod tragic. Artista fusese chemată la Televiziunea Română pentru a realiza niște înregistrări și, până să ajungă acolo, fusese cazată la un hotel de pe Calea Victoriei. În urma cutremurului, hotelul a suferit avarii majore, iar Filofteia Lăcătușu a murit sub dărâmături.