Victorie pentru prințul Harry! A primit permisiunea de purta uniforma militară la funeraliile reginei

Victorie pentru prințul Harry! Ducele de Sussex a primit permisiunea e a purta uniforma militară în timpul funeraliilor suveranei, care vor avea loc în cursul zilei de luni, 19 septembrie 2022.

Sursă foto: Profimedia
Sursă foto: Profimedia

Oficialii de la Palatul Buckingham au precizat că Prințul Harry a primit permisiunea specială de a purta uniforma militară, ca un ultim omagiu adus Reginei, transmite The Mirror.  

Prințul Harry, care a servit în armata britanică timp de un deceniu, s-a aflat săptămâna aceasta în centrul unei discuții în legătură cu portul uniformei Blues and Royals. Vă reamintim faptul că după ce a renunțat la titlurile sale din cadrul Casei Regale a Marii Britanii, în anuui 2020, lui Harry i s-a interzis să mai poarte uniforma militară în public. 

Citește și: Prințul Harry, mesaj emoționant după moartea reginei 

În cursul zilei de marți, prințul Harry a cerut să poarte uniforma militară la funeraliile bunicii sale, într-o declarație făcută publică prin purtătorul său de cuvânt. Iată că dorința lui Harry a fost ascultată, iar ducele de Sussex va putea purta hainele militare la înmormântarea bunicii sale. 

Prințul Harry a primit interdicția de a purta uniforma militară după ce a părăsit Casa Regală 

Prințul Harry a părăsit Casa Regală a Marii Britanii în urmă cu doi ani și s-a mutat în Statele Unite ale Americii, alături de soția sa, Meghan Markle. Ducele de Sussex a revenit în Marea Britanie pentru a fi alături de Casa Regală în clipele delicate cauzate de decesul suveranei.

Prințul Harry a fost profund afectat de moartea bunicii sale, de care îl leagă atât de multe amintiri, și a transmis un mesaj emoționant la scurt timp după decesul suveranei. 

Vezi și: Prințul Harry, din ce în ce mai trist! Fanii sunt îngrijorați 

„Prin celebrarea vieții bunicii mele, regina Elisabeta a II-a și prin plângerea pierderii ei, noi toți ne amintim faptul că a fost un reper de moralitate și loialitate. A fost admirată și respectată la nivel global. Deminitatea și eleganța de care a dat dovadă întreaga viață s-au transformat în moștenirea pe care o lasă tuturor. Să ne amintim cu toții de cuvintele pe care le-a rostit după moartea soțului său, prințul Philip: «Viața este formată din petreceri de adio, dar și prime întâlniri». 

Bunico, deși sunt trist că acum particip la o ultimă petrecere, sunt recunoscătoare pentru toate primele dăți pe care le-am avut împreună: pentru toate amintirile din copilărie, pentru prima dată când m-am afișat în fața ta, iar tu erai comandantul suprem al armatei, pentru prima dată când mi-ai întâlnit soția iubită și mi-ai strâns copiii în brațe. Prețuiesc toate aceste amintiri pe care le-am avut cu tine.

Îți simțim deja lipsa și nu doar eu, ci o lume întreagă. Cât despre prima dată...acum îl onorăm pe tatăl meu în calitate de rege. Îți mulțumesc pentru munca depusă. Îți mulțumesc pentru sfaturile bune. Îți mulțumesc pentru zâmbetul molipsitor. Noi toți zâmbim acum că te-ai reunit cu bunicul și sunteți liniștiți amândoi", a fost mesajul prințului Harry. 

Înmormântarea Reginei Elisabeta a II-a va avea loc luni, pe 19 septembrie, iar publicațiile din Marea Britanie estimează că ceremonia va fi urmărită, la nivel mondial, de peste 4 miliarde de telespectatori. 

  Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!     

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Kate Middleton, Prințul William, Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul Louis  foto   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
shutterstock 2212334541 jpg
respiratie urataremedii jpeg
Metoda japoneza de slabit  Iti ia doar 10 minute pe zi  Sursa foto  shutterstock 1807805059 jpg
image png
Hotel Continental   Calea Victoriei jpg
caiacist blocat tasmania jpg
pisica john blocata conducta profimedia (2) jpg
femeie trista jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net