Povestea unui cuplu de transgenderi italiano-român. Și-au schimbat identitatea de gen și s-au căsătorit

El, fostă femeie, s-a însurat cu ea, fost bărbat. Este povestea de dragoste a unui cuplu de transgenderi italo-români, Emanuele Loati și Maura Nardi, cunoscuți în trecut ca Mauro și Adriana. Cei doi și-au schimbat fiecare identitatea de gen și și-au spus „Da” în fața a aproximativ 70 de prieteni și membri ai familiei, în localitatea Recanati, din provincia Macerata.

Emanuele și Mauro s-au căsătorit după ce și-au schimbat sexul / Foto: Facebook
Emanuele și Mauro s-au căsătorit după ce și-au schimbat sexul / Foto: Facebook

Emanuele Loati, în vârstă de 36 de ani, s-a născut în Făgăraş, România, și era cunoscut drept Adriana. Maura Nardi, în vârstă de 41 de ani, localnică din Recanati, Italia, era cunoscută drept Mauro. Poate părea greu de înțeles, dar, cu alte cuvinte, pe scurt, Maura Nardi a fost în trecut bărbat, iar Emanuele Loati a fost, de fapt, o femeie de naționalitate română.

„Am început tranziția în 2016, Emanuele a început-o în 2011. Schimbarea nu este un capriciu, nu este o modă, așa cum am citit în ultima perioadă, este ceva mult mai profund”, a declarat Maura Nardi, potrivit Observator.ro.

Povestea lor de dragoste a început cu mulți timp înainte de transformări, în 2005, când s-au cunoscut pe un grup dedicat persoanelor transgender de pe Facebook. După ce și-au schimbat identitatea de gen, cei doi au decis să își unească destinele și și-au spus „Da” în fața a aproximativ 70 de prieteni și membri ai familiei, în localitatea Recanati, din provincia Macerata. Evenimentul a fost sărbătorit cu o ceremonie civilă, oficiată de Francesco Fiordomo, fost primar și actualul consilier al orașului. Însă, înainte de a ajunge la starea civilă, cuplul a fost nevoit să treacă printr-un proces birocratic.

Emanuele a plecat din România temându-se de discriminare

Emanuele a sosit în Italia din România când a împlinit 18 ani, plecând din țara natală temându-se de discriminare. A simţit încă de mic că nu se identifică cu genul pe care l-a avut la naştere. Anterior a locuit în Abruzzo și s-a mutat la Recanati din dragoste pentru Maura. Totodată, nu are de gând să să se întoarcă în ţară, nici măcar alături de soția lui, deoarece îi este teamă ca va fi în continuare discriminat.

„Nu ştiu dacă am în plan să merg în România. Nu ştiu cum merge în România. Nu vreau să fiu discriminat. Aici, în Italia, probleme nu am avut”, a mărturisit Emanuele.

Maura are 41 de ani și lucrează la primăria din Recenati și la postul local de radio, vocea ei fiind auzită zilnic de sute de oameni. Ea se luptă cu o boală grea – orbirea, dar  asta nu o împiedică să-și desfășoare activitățile la locul de muncă. Emanuele Loati și Maura Nardi îşi doresc să fie un model pentru cuplurile de pretutindeni ce nu-şi pot exprima dragostea nici în public, dar nici legal.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
junjun1 jpeg
michael jackson jpg
restaurant foto unsplash jpg
dulciuri jpg
Blocuri Bucuresti FOTO Shutterstock jpg
somn pexels jpg
autostrada 5 jpg
cristela georgescu instagram jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net