Oficialii americani, prognostic sumbru despre evoluția războiului: «Armata ucraineană poate fi compromisă»

#Război Ucraina-Rusia

Războiul ruso-ucrainean continuă, iar oficialii americani iau în calcul cele mai negre scenarii posibile. Conform experților citați de CNN, oficialii americani se tem că Rusia ar putea obține controlul asupra Kievului în următoarele zile. 

image
Armata rusă de află la 10 kilometri distanță de centrul Kievului Sursă media: Profimedia

Potrivit serviciilor de informații americane, care au făcut o evaluare a situației politice înainte ca Rusia să invadeze Ucraina, armata rusă ar putea prelua controlul asupra Kievului în urma unei ofensive care ar dura între una și patru zile.

După declanșarea războiului, serviciile americane au revenit asupra predicțiilor și au subliniat că Rusia se confruntă cu o rezistentă mai dură din partea Ucrainei decât a fost anticipat inițial. Cu toate acestea, oficialii americani au refuzat să declare dacă Kievul ar urma să fie controlat de Rusia în viitorul apropiat. 

În acel moment trebuie să ne dăm seama că armata ucraineană, așa cum o știm, poate fi compromisă și apoi cred că trebuie să trecem la sprijinirea efectivă a partizanilor și a luptătorilor de rezistență care sunt dispuși să înceapă lupta împotriva Rusiei”, a declarat senatorul american Ruben Gallego.

Conform acestora, Rusia intenționează să răstoarne guvernul de la Kiev și să instaleze un guvern proxy prietenos cu Rusia. Americanii nu au vrut să facă afirmații despre situația în care Putin va încerca să ocupe și să dețină ulterior teritoriul ucrainean. 

Militarii ruși au pătruns în Kiev, la 10 kilometri de centrul orașului 

Forțele armatei ruse au pătruns în districtul Obolon din Kiev, iar armata ucraineană răspunde atacului, relatează presa din Ucraina. Districtul se află la mai puțin de zece kilometri de centrul orașului Kiev. Autoritățile le-au cerut cetățenilor să nu părăsească locuințele.

Presa ucraineană a difuzat imagini șocante din teatrul de operațiuni de pe teritoriul Ucrainei. Scena în care un bărbat din Kiev a supăraviețuit miraculos după ce autoturismul său a fost strivit de roțile unui tanc rusesc au făcut înconjurul lumii. Autoturismul a fost distrus în totalitate, însă salvatorii au reușit să-l extragă pe bărbatul captiv în gramada de fier. 

  Puteţi urmări ştirile Click! pe Google News,Facebook și Instagram! 

Margherita jpg
291827675 143680388282143 2329072573907553322 n jpg
1 teodora liana stanciu mita mihai georgescu 1 2 jpg jpeg
1 bruce willis jpg jpeg
image png
anne heche 1 profimedia 0712340053 jpg
FotoJet (2) jpg
calendar ortodox 2021 19 august sfantul andrei stratilat si credinciosii sai soldati 2593 la numar fresca la manastirea sucevita jpeg
image
image
image
image
calendar ortodox 2021 19 august sfantul andrei stratilat si credinciosii sai soldati 2593 la numar fresca la manastirea sucevita jpeg
Lacul Morii jpg
pensionari care au deplatit facturi 0 jpeg
medic bucuresti santajat datorie camatari dobanda 785568 jpeg
Orașul Granadilla jpg
GettyImages 1338148296 jpg