Un căpitan de vas, care a călătorit vreme de 20 de ani, spune care este destinația lui favorită: „Mă face mereu să mă simt ca și cum mă întorc acasă” E un loc din Europa

Vreme de 20 de ani, Nico Berg a avut o carieră la care poate că mulți dintre noi visăm. El a călătorit de-a lungul întregii lumi, fiind căpitan de vas. Iar potrivit acestuia, destinația sa favorită este un diamant ascuns al Europei, la care poate că nu multă lume s-ar gândi.

Hamburg este un diamant ascuns al Europei / foto: Pixabay
Hamburg este un diamant ascuns al Europei / foto: Pixabay

Nico Berg a petrecut peste 20 de ani pe mare, timp în care a fost căpitan atât de nave comerciale cât și pe vase de croazieră. Iar în acest timp, Berg a avut privilegiul de a explora nenumărate locuri superbe din întreaga lume, însă o destinație anume i-a atras mereu atenția.

Este vorba despre Hamburg, un oraș deja faimos din nordul Germaniei, pe care Nico Berg l-a vizitat în nenumărate rânduri. El a povestit că mereu i-a făcut plăcere să navigheze pe râul Elba, care trece prin Hamburg și se varsă în Marea Nordului.

Destinația superbă unde nu mulți turiști ajung

„Ca marinar, mă simt binevenit peste tot în lume, însă Hamburg mă face mereu să mă simt ca și cum mă întorc acasă. Atunci când nava noastră pleacă din port, turiștii stau pe malul Elbei și ne fac cu mâna”, povestește Nico Berg, potrivit informațiilor de la Daily Mail.

Berg recomandă celor care ajung pentru prima oară în Hamburg să viziteze Speicherstadt, sau, în traducere, „Orașul Depozitelor”. Acest district este faimos pentru clădirile sale din cărămidă, iar acum face parte din patrimoniul UNESCO. În plus, zona este și cel mai mare complex de depozite din lume.

Hamburg este unul dintre cele mai frumoase orașe din Germania

De asemenea, Nico Berg mai recomandă turiștilor să viziteze și faimoasa piață de pește din Hamburg, care a fost deschisă în fiecare duminică, începând din anul 1703. Acest oraș german superb este un adevărat diamant ascuns, atunci când vine vorba despre destinații de vacanță din Europa.

Așa că dacă doriți să vă bucurați de o experiență de neuitat într-un loc cu adevărat unic în lume, trebuie să încercați să ajungeți în Hamburg.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Ilie Bolojan FOTO Mediafax
image png
image png
front 1 jpg
Peste, Mihaela Bilic, foto Shutterstock, Facebook jpg
Dr  Virgiliu Stroescu, foto Instagram  jpg
Netflix HBO Max warner bros jpg
cea mai tanara miliardara din lume are 29 de ani a avut o idee care a imbogatit o rapid 1029087 png
image
actualitate.net
image
actualitate.net