Mierea de albine e de post sau nu? Ce spun nutriționiștii și preoții: „Nu ce bagi în gură spurcă!” Pentru Mihai Trăistariu e medicament: „Ca să nu intre virușii în mine!”

#Exclusiv Click!

Se poate sau nu consuma mierea de albine, în Postul Paștelui? Am aflat părerea nutriționistei Codruța Pantelimon, exclusiv pentru Click!, dar și a slujitorilor bisericii. Mierea este însă considerat și un antibiotic natural, un medicament-balsam, care ameliorează răgușeala și tusea. Solistul Mihai Trăistariu susține că adesea și-a reparat astfel vocea, după ce a exagerat cu recitalurile, în aer liber, în zilele geroase. 

Codruța Pantelimon, nutriționistă: „Fecare bordei e cu al său obicei”

Mierea de albine e însă de post sau nu, o putem consuma în Postul Paștelui? Iată răspunsul nutriționistei Codruța Pantelimon, exclusiv pentru Click!:

„De-a lungul timpului, am tot fost întrebată dacă mierea este de post. Nu ne habotnicim până într-acolo căci nu ce bagi în gură spurcă, ci ce scoți pe gură. Și, aici, fiecare bordei e cu al său obicei.

Eu iubesc atât de mult albina, încât am ridicat-o la rang de super-regină, așa că eu o consider sfântă, deci includ mierea și produsele stupului în post. Țin minte că, într-o zi, aveam la mine doar un pumn de polen de păducel și doar cu asta am stat toată ziua și la finalul zilei mai și debordam de energie.

Care miere e mai bună?

Nu există un clasament, însă, care e mai bună. Cei de la munte preferă mierea de mană, salcâm și conifere, iar cei de la câmpie, cea de tei, de flori de mai. Oricare ați alege, studiile știintifice arată că rasa noastră, albina carpatină, este cea mai rezistentă și dă cea mai bună miere.

Așa că, nu le ocoliți și nu deveniți ce nu vă doriți. Patima nu e bineplăcută Domnului. Fiți sinceri cu voi înșivă, binecuvântați alimentele și chiar dacă mai clacați, uneori, nu vă lăsați învinși în obiceiuri culinare nepotrivite, nocive, care nu vă reprezintă”.

Atenție! Nu oricine poate ține post!

Specialista în nutriție Codruța Pantelimon atrage atenția, acum, în Postul Paștelui:

„Sunt anumite afecțiuni, care necesită acordul medicului specialist, înainte de a lua decizia să începeți postul.

Însă, vă spun cu mâna pe inimă, să nu vă lăsați ispitiți de pofte imaginare și de vorbe urâte și să vă lăsați ademeniți de gândurile și de faptele bune, în tihnă, căci acestea au valoare dumnezeiască. Succes în post și o primăvara frumoasă vă doresc!”, menționează aceasta, exclusiv pentru Click!

Andrei Atudori, preot: „Cum îți dictează conștiința!”

Iată și răspunsul preotului Andrei Atudori, oferit credincioșilor, pe doxologia.ro:

„Mierea este un aliment de post. De când mă știu și în orice context pe care mi-l pot aminti, mierea am perceput-o ca fiind de post. Mi se pare că această discuție este una mai recentă, mai modernă și că înainte nu încăpea îndoială cu privire la aceasta.

 Înțeleg că acum sunt fel și fel de argumente pro și contra, pe care cred că deja le-ai citit, având în vedere că te preocupă subiectul. Pentru cine vrea să se piardă în ele, nu are decât să o facă, dar să nu uite esența postului!

„Putem discuta despre aspectul duhovnicesc”

Slujitorul bisericii a mai adăugat:

„Eu nu am întâlnit la nimeni (încă) în mediul bisericesc (între preoții de mir sau monahi, între mireni etc.) ideea că mierea ar fi de frupt (de dulce). Sigur, nu exclud ca unii sau alții să aibă această opinie.

Da, putem discuta despre aspectul duhovnicesc al lucrurilor. În sensul că cineva se poate întreba cât de „post” este cu adevărat postul „îndulcit” cu miere sau dacă mierea este potrivită pentru a fi consumată în post de cel care dorește să postească mai aspru.

„Nu judeca pe cei ce mănâncă miere în post”

Acestea sunt cu totul alte discuții! În orice caz, cel mai simplu pentru oricine este să aplice principiul biblic, conform căruia „dacă vom mânca, nu ne prisoseşte, nici dacă nu vom mânca, nu ne lipseşte”.

Dacă nu ai mâncat până acum, nu înseamnă că de acum trebuie să mănânci pentru că am spus eu că este de post! Poți face cum îți dictează conștiința, dar mai ales întreabă-ți duhovnicul despre asta și fă cum îți spune și nu judeca pe cei ce mănâncă miere în post!”.

Mihai Trăistariu își repară vocea cu miere

Solistul Mihai Trăistariu susține că și-a reparat singur vocea, cu miere de albine, într-o iarnă, după un turneu maraton, susținut în 44 de localități:

„Am avut, la un moment dat, și turnee iarna în câte 44 de localițăti, cântam pe ninsoare, pe ger, la numai câteva grade, chiar și cu minus. Îmi amintesc că, după acest maraton, am răgușit foarte rău, de-abia mai țineam concertul, am fost catastrofă.

Ca remedii, iau zilnic dimineața câte o linguriță de miere, dar și propolis, un excelent antibiotic natural, e ca o pastilă zilnică, ca să nu intre virușii în mine. Plus o lingură de cătină cu miere, mai ales toamna și iarna”, ne-a declarat el, recent, exclusiv pentru Click!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
zelenski trump epa efe jpeg
elevi testare evaluare teste pisa clasa scoala jpeg
papa leon profimedia jpg
Papa Leon al XIV-lea. FOTO AFP
nicusor dan george simion dezbatere euronews
supermarket 5202138 1280 jpg
Avion Prabusit (profimedia) jpg
ger ninsoare zapada iarna termometru shutterstock 743819602 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net