A murit cea mai vârstnică româncă. Noja Paladia avea 111 ani și a prins două războaie mondiale
Noja Paladia, femeia recunoscută drept cea mai vârstnică persoană din România, s-a stins din viață la 111 ani și 56 de zile. Originară din Cugir, aceasta a devenit și prima femeie supercentenară din istoria documentată a țării noastre.

Vestea tristă a fost anunțată de reprezentanții Primăriei Orașului Cugir, localitatea în care Noja Paladia și-a petrecut întreaga viață. Potrivit datelor Gerontology Research Group, femeia a murit pe 14 septembrie.
Noja Paladia a traversat două războaie mondiale
Născută la 20 iulie 1915, Noja Paladia a trăit mai bine de un secol și a fost martora unor perioade importante și dificile din istoria modernă. De-a lungul vieții, a trecut prin două războaie mondiale și prin numeroase schimbări de regim politic.
Vârsta sa a fost confirmată de Gerontology Research Group (GRG), organizația internațională care urmărește datele referitoare la persoanele supercentenare din întreaga lume.
La cea mai recentă aniversare, Noja Paladia ocupa locul 124 în clasamentul mondial al celor mai vârstnici oameni aflați în viață. Totodată, era considerată cea mai vârstnică persoană din regiunea Balcanilor.
A lăsat în urmă patru generații
Noja Paladia a avut parte de sprijinul familiei până în ultimele sale clipe. Moștenirea pe care o lasă în urmă se întinde pe patru generații, potrivit mesajului transmis de administrația locală din Cugir.
Primăria a transmis un mesaj de condoleanțe familiei și a evidențiat longevitatea impresionantă a femeii.
„Traversând două războaie mondiale, doamna Paladia a lăsat în urmă o moștenire impresionantă, ce se întinde pe patru generații, bucurându-se până în ultimele clipe de îngrijirea devotată din partea întregii familii”, a notat Primăria Cugir într-un mesaj pe Facebook.
Cine este acum cea mai vârstnică persoană din România
După moartea Nojei Paladia, titlul de cea mai vârstnică persoană din România îi revine lui Iosif Rus, potrivit datelor transmise de Gerontology Research Group. Bărbatul este din județul Cluj și s-a născut pe 28 octombrie 1915.
În ceea ce privește femeile, cea mai vârstnică româncă este în prezent Viorica Vețian. Aceasta s-a născut pe 3 octombrie 1916, în județul Mureș.




































