Cine erau femeile care au fost strivite între două TIR-uri, în Caraș-Severin. Rachel și Allison se aflau într-o misiune pentru a salva câini

Cine erau femeile care au fost strivite între două TIR-uri, în Caraș-Severin. Rachel și Allison se aflau într-o misiune pentru a salva câini

S-a aflat cine erau cele două femei care au murit după ce au fost strivire de două TIR-uri. Accidentul a avut loc pe DN6, în județul Caraș-Severin. Victimele erau din Marea Britanie și veniseră în România într-o misiune de transport a unor câini salvați, care ar fi trebuit să ajungă în Franța.

Rachael Harvey-Purkiss și Allison Condon, femeile moarte în accidentul din Caraș-Severin.
Rachael Harvey-Purkiss și Allison Condon, femeile moarte în accidentul din Caraș-Severin. Foto: Facebook/gofundme.com

Rachael Harvey-Purkiss avea 41 de ani și Allison Condon 61 de ani. În microbuzul strivit se mai aflau alți zece câini, dintre care opt au murit imediat după impact. Cum s-a petrecut tragedia.

Cele două femei erau din Marea Britanie și au vrut să salveze zece câini fără stăpân

Accidentul a avut loc în urmă cu doar trei zile. Rachel și Allison se aflau într-un microbuz înmatriculat în Marea Britanie, ce a intrat pe contrasens și s-a izbit frontal de un TIR înmatriculat în România. Camionul a lovit, apoi, alt TIR, tot de România, microbuzul rămânând prins între cele două vehicule ca o menghină.

În spatele celui de-al doilea camion se mai afla o dubă, care și ea a fost implicată în accident. Din nefericire, cele două britanice nu au avut nicio șansă și s-a declarat decesul la venirea medicilor.

Apropiații femeilor sunt devastați

Rachel era din Essex, iar Allison din Northamptonshire, iar ambele lucrau pentru organizația Homeward care se ocupau de colectarea câinilor fără stăpân și adopții. Claire Dalton, o apropiată a celor două victime, este în șoc.

„Erau într-o misiune de salvare care urmau să mute 10 dintre animalele noastre salvate în siguranță în Franța. Cele mai distractive femei, vioaie, pline de viață și cu suflete frumoase pe care le-am întâlnit vreodată și le-am iubit foarte mult.

Cu adevărat au fost surorile mele de suflet. Au fost prietenele care pur și simplu au fost acolo în zilele bune, în zilele dificile și în toate momentele în care m-am întrebat cum aș putea continua.

Alison și Rachel făceau această călătorie incredibilă dintr-un singur motiv: pentru că le păsa. Voiau să salveze câini și voiau să se asigure că sunt în siguranță, iubiți și că li se oferă cea mai bună șansă la o viață nouă în Franța”, a scris Claire într-o postare pe Facebook.

Soțul lui Allison murise în urmă cu aproape un an

Sammie, fiica lui Allison este devastată. Aceasta a publicat un mesaj pe pagina sa de Facebook în care menționa că familia ei abia ce își recăpătase echilibrul după moartea tatălui. Acum, ea a rămas singură și trebuie să se ocupe de toate treburile casei

„Și totul a dispărut. Abia ne recăpătam echilibrul după ce l-am pierdut pe tatăl meu acum 14 luni.

Sunt atât de multe lucruri pe care nu le știu acum și atât de multe care trebuie rezolvate. Mama se ocupa de toate finanțele acasă. Asta o făcea fericită și o făcea să se simtă utilă să facă totul singură, dar acum trebuie să încerc să am un acoperiș deasupra capului, să țin câinii în siguranță, să mă asigur că toată lumea este sănătoasă și hrănită... gândul de a-i pierde și pe ei este pur și simplu mai mult decât pot suporta”, a scris Sammie pe Facebook.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Examen - elevi- scoala FOTO Shutterstock
image png
Politia Romana, foto Shutterstock jpg
Victor ponta png
vant puternic Inquam Photos jpg
masina in flacari cluj jpg
image png
loto loterie istock jpg
image
image