Cine sunt Vasile și Cosmin, românii morți în incendiul devastator din Elveția: „A fost o mare catastrofă!”

Cine sunt Vasile și Cosmin, românii morți în incendiul devastator din Elveția: „A fost o mare catastrofă!”

Ultima actualizare:

Doi români și-au pierdut viața în urma incendiului tragic care a avut loc în localitatea elvețiană Thusis, în noaptea dintre 20 și 21 august. Ministerul Afacerilor Externe a anunțat că va oferi sprijin familiilor celor doi, iar o persoană deja a fost reținută și acuzată de omor din culpă.

Incendiul a avut loc în Thusis
Incendiul a avut loc în Thusis Foto: Wikipedia

Patru oameni au murit în urma incendiului din localitatea elvețiană Thusis, iar două dintre victime erau din țara noastră. Potrivit Presa Satu Mare, ambele victime erau originare din acest județ și este vorba despre Vasile (44 de ani), un bărbat din Valea Seacă și tatăl unei fetițe, în timp ce a doua victimă este Cosmin (35 de ani), din Bătarci.

Cei doi bărbați locuiau în clădirea care a ars, iar alături de ei au mai pierdut viața un cetățean bulgar și Ana (32 de ani), originară din Portugalia. Imobilul avea la parter un restaurant, în timp ce în restul clădirii se aflau apartamente de locuit.

Cine sunt cei doi români care au murit în Elveția

Flăcările ar fi izbucnit în toiul nopții undeva la etajul doi și s-au răspândit rapid în restul clădirii până la sosirea pompierilor.

Aproape 100 de pompieri au fost detaşaţi şi au ajuns rapid la faţa locului. Paisprezece persoane au reuşit să iasă din casă şi să se pună la adăpost de flăcări. Au primit îngrijiri medicale din partea paramedicilor şi a echipajului ambulanţei aeriene”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Poliţiei, Anita Senti, potrivit observatornews.ro.

O persoană a fost reținută de procurori

Clădirea a fost complet distrusă de flăcări, iar cauzele incendiului nu sunt cunoscute până la acest moment. Procurorii elvețieni au anunțat că o persoană a fost reținută și acuzată de omor din culpă și vătămare corporală din culpă.

Pentru Thusis a fost o mare catastrofă! Când amploarea dezastrului a fost vizibilă a decis să anulăm marele festival al satului. Gândurile noastre sunt alături de cei decedaţi şi cei afectaţi”, a declarat și primarul din Thusis, Remi Crameri.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
calorifer istock jpg
scumpiri 1 august jpg
image png
zapada ninsoare vrancea FOTO Facebook Actualitatea Vrânceană jpg
masina de pompieri
INSTANT CALIN GEORGESCU MOGOSOAIA 004 INQUAM Photos Octav Ganea jpg
curs euro leu jpg
Călin Georgescu la Mănăstirea Dobrovăț, în timpul vizitei sale în județul Iași
image
image