Copiii internați pot participa la cursuri prin programul „Școala din Spital”

Ultima actualizare:

Un episod emoționant și, totodată, necesar elevilor și școlii românești se află la început de drum. Un drum care le permite copiilor internați în unități medicale accesul la cunoștințele necesare dezvoltării competențelor fiecăruia dintre ei.

copil spital 640x425 jpeg

Ministrul Educației, Sorin Mihai Cîmpeanu, a publicat povestea sensibilă a lui Răducu, un pacient al unei secții de Oncologie, în vârstă de 10 ani, unul dintre elevii beneficiari ai programului.

Școala din Spital este un loc special care îi ajută pe copii să înțeleagă sensul vieții, îi face mai deștepți, le dă aripi sa zboare și le face un viitor mai bun”, a spus Răducu, în materialul filmat.

Copiii internați vor avea acces la cursuri

La rândul său, ministrul Educației a transmis un mesaj despre impactul programului inițiat. „Am participat cu emoție, astăzi, la întâlnirea cu profesori, învățători, voluntari, medici și psihologi implicați în sprijinul educației copiilor spitalizați, alături de reprezentanți ai universităților de medicină și farmacie, pentru a analiza împreună cele mai eficiente mijloace de susținere a programului Școala din Spital prin intermediul proiectelor noilor legi ale educației.

Am avut un dialog deschis despre cât de importantă este o altfel de abordare a dreptului la educație pentru copiii diagnosticați cu boli grave, toți participanții la întâlnirea de astăzi fiind direct implicați în educația din spital, având contact zilnic cu nevoile copiilor spitalizați. Tratamentele pentru acești copii, pentru patologiile pe care le au, sunt de durată și foarte grele.

Procesul de educație în cadrul spitalului va fi un sprijin real pentru copiii care sunt pacienți internați. Actul educațional, alături de tratamentul medical, contribuie la recuperarea și reintegrarea celor aflați în această situație”, a transmis Sorin Mihai Cîmpeanu.

Citește și: Doar 6% din elevi scriu corect românește! Ministrul Sorin Cîmpeanu a prezentat concluziile de după Evaluarea Națională

Totodată, ministrul Cîmpeanu a publicat și o serie de detalii privind implementarea programului Școala din spital.

1. Copiii diagnosticați cu boli grave vor avea acces nediscriminatoriu la educație prin faptul că procesul de educație se va desfășura individualizat, adaptat nevoilor fiecăruia, la patul din spital, pe grupe în cadrul spitalului sau online, cadrul didactic fiind în permanentă legatură cu medicul curant al copilului. Pentru că avem nevoie de profesori dedicați și adaptați nevoilor speciale ale copiilor, este nevoie să formăm profesori cu un profil special. La această formare vor contribui profesorii dedicați care și în prezent desfășoară activități în școlile din spital, în condiții foarte dificile și insuficient reglementate, specialiștii de la nivelul universităților de medicină și farmacie, alături de Ministerul Educației prin Centrul Național de Formare și Dezvoltare a Carierei Didactice, în colaborare cu Centrul Național pentru Incluziune – ambele structuri înființate prin noul proiect al legii sub egida programului „România Educată”.

Cum va fi organizat noul program Școala din Spital

2. Școala din spital va fi organizată și va funcționa în cadrul instituțiilor de învățământ superior de medicină și farmacie, care vor înființa unități de învățământ preuniversitar „Școala din Spital” și vor face parte din sistemul național de învățământ. Procesul de educație de la nivelul acestora va fi desfășurat de către cadre didactice titulare în învățământ și de către alte cadre didactice membre ale Corpului Național al Profesorilor pentru Școala din Spital, urmând a fi reglementată modalitatea de normare a acestora, într-un mod flexibil și adaptat specificului din spital. Se va asigura o resursă umană disponibilă pentru desfășurarea procesului de învățământ prin înființarea Corpului Naţional al Profesorilor pentru Școala din spital.

3. Procesul de educație va fi adaptat specificului bolii, perioadei de spitalizare și anului de studiu în care este înmatriculat elevul. Programa va fi una diferențiată, ținându-se cont de numărul de ore alocat.

4.Antepreșcolarii și preșcolarii diagnosticați cu boli grave și spitalizați, care în prezent nu beneficiază de acces la educație, vor avea cadrul legal care le va asigura dreptul la educație, adaptat specificului diagnosticului.

Citește și: Ministrul Cîmpeanu vrea noi teste pentru elevi, până la sfârșitul anului școlar

5. Copiii din Școala din Spital”vor avea asigurată:

✓ continuitatea şcolarizării, care le va permite să promoveze anul de studiu în curs sau participarea la evaluările organizate pentru finalizarea unui nivel de învăţământ;

✓ crearea şi dezvoltarea unei bune relaţii de comunicare între mediul şcolar şi cel al copiilor, elevilor şi tinerilor şcolarizaţi la domiciliu/spital;

✓ asigurarea cadrului de acţiune comună a cadrelor medicale şi a cadrelor didactice implicate în recuperarea şi educaţia acestora.

6. În cadrul școlilor din spital pot fi desfășurate, cu aprobarea medicului șef de secție din spital și în regim de voluntariat, activități educative și orice alte activități extradidactice, la solicitarea făcută în numele copiilor de către părinți/reprezentanți legali ai acestora.

7. Înscrierea și școlarizarea în cadrul „Școlii din Spital”, precum și revenirea în unitatea de învățământ la care elevul a fost înmatriculat anterior se vor realiza într-un mod flexibil.

Copiii internați vor beneficia de consiliere și monitorizare

8. Pe toată perioada spitalizării, preșcolarii, elevii și părinții acestora beneficiază de consiliere administrativă cu privire la drepturile educaționale pe care le au. Pe toată perioada spitalizării, se desemnează un cadru didactic monitor, care are obligația de a supraveghea parcursul educațional al preșcolarului/elevului, de a ține în permanență legătura cu unitatea de învățământ la care acesta a fost înmatriculat înainte de spitalizare și de a propune orice măsură educațională în interesul acestuia.

9. Antepreșcolarul/preșcolarul/elevul îndelung spitalizat are dreptul la rezervarea locului în grupa/clasa unității de învățământ preuniversitar din care provine, indiferent de perioada de spitalizare.

Citește și: Schimbările pentru anul școlar 2022 - 2023. Ce propune ministrul Educației

10. Pentru unitățile de învățământ preuniversitar „Școli din Spital”, înființate în cadrul instituțiilor de învățământ superior de medicină și farmacie, finanțarea pentru chletuieli pentru perioada în care antepreşcolarul/preşcolarul/elevul este înscris la școala din spital se realizează prin transferuri de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educaţiei, cel puțin la nivelul costului standard per antepreșcolar/preșcolar/elev, majorat cu 100%, în baza contractului complementar.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro.  

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
femeie stranut  jpg
Mango Mannheim O6 jpg
image png
image png
venice 2855264 1280 jpg
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net