De dragul vizualizărilor pe TikTok, un elev din Baia Mare era să dea foc liceului

Ce nu fac adolescenții pentru a deveni „vedete” pe rețelele de socializare! Un elev de la Colegiul Tehnic George Barițiu din Baia Mare a mers până într-acolo încât a dat foc unui pom în curtea liceului și și-a filmat isprava.   

image

Din dorința de a obține imagini cât mai spectaculoase, pentru a le posta pe TikTok, un elev de liceu din Baia Mare a dat foc bradului din curtea instituției de învățământ. Imaginile au fost, într-adevăr, foarte spectaculoase, însă era să incendieze chiar și clădirea Colegiului Tehnic George Barițiu.

Instantaneu, bradul a fost cuprins de flăcări, care au început să se înalţe câțiva metri. Numai prezența de spirit a unui profesor a făcut ca focul să nu se extindă și către clădirea liceului. Acesta a intervenit rapid şi a pus mâna pe un furtun cu apă, reuşind să stingă focul înainte de a fi necesară intervenţia pomierilor.

„Ne-am aprins”

Elevii au filmat flăcările, iar imaginile s-au viralizat imediat pe reţelele de socializare. „Bariţiu life” sau „Ne-am aprins” au fost cuvintele care însoţeau pe platform TikTok  imaginile video cu bradul în flăcări. Din fericire, clădirea liceului nu a fost afectată.

„În timpul pauzei de la ora 10.00, un elev de clasa a IX-a, care declară că accidental a aprins acel arbore, a provocat un incendiu care a fost lichidat prin intervenţia promptă a persoanalului care a fost format în acest snes. Chiar luna aceasta a fost un instructaj cu privire la măsurile de prevenire şi stingere a incendiilor. Incendiul a fost lichidat în cel mai scurt timp. La nivel de legislaţie şcolară, pentru această faptă este prevăzută ca şi sancţiune doar scăderea notei la purtare, pentru că elevul se află în învăţămîntul obligatoriu”, a spus Simona Popescu, director al Colegiului Tehnic George Bariţiu din Baia Mare, potrivit adevarul.ro.

Directoarea şcolii mai spune că a anunţat autorităţile printr-un apel la 112, iar adolescentul a fost sancţionat şi contravenţional. De asemenea, mai spune ea, părinţii elevului au fost chemaţi de urgenţă la şcoală şi a anunţat Inspectoratul Şcolar Judeţean Maramureş în legătură cu evenimentul. 

Puteţi urmări ştirile Click! pe Google NewsFacebook și Instagram!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
profimedia 0891639079 jpg
image
image
image
image
image
image
restaurant jpg
loto
Banner Grecia
palatul de la Potlogi jpeg
index webp
imparat jpg
Restaurant nota de plata FOTO Shutterstock jpg
bucuresti casa poporului pixabay jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net