Intervenția chirurgicală inedită care a salvat viața unui pacient din Sibiu! Este o premieră pentru acest spital

O premieră a avut loc pe 14 iunie, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu. Un pacient bolnav de cancer rectal a fost operat printr-o intervenție menită să asigure o recuperare mai rapidă, cu dureri mai reduse. De asemenea, acest tip de operație a fost o premieră pentru acest spital.

Pacientul se află în stare bună / foto: Shutterstock
Pacientul se află în stare bună / foto: Shutterstock

Pacientul supus acestei operații a fost un bărbat în vârstă de 73 de ani, iar medicii l-au supus unei intervenții care a marcat o premieră, pentru Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu. Mai precis, bărbatul a beneficiat de amputație de rect, prin abordare laparoscopică.

„Un bărbat în vârstă de 73 de ani a fost primul pacient oncologic internat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu care a beneficiat de amputație de rect prin abordare laparoscopică. Această intervenție a fost realizată în premieră de medicii Secției Chirurgie 2, coordonată de medicul șef Conf. Univ. Dr. Bratu Dan Georgian, la finalul săptămânii trecute, până de curând fiind posibilă doar amputația pe cale clasică”, este menționat de către reprezentanții spitalului.

Intervenție în premieră la Sibiu

Medicii au explicat că această procedură durează între 2 și 4 ore, fiind nevoie de aparatură complexă, alături de un instrumentar de ultimă generație. Această procedură este realizată doar în anumite cazuri, dacă starea pacientului o permite.

„Intervenția pe cale laparoscopică este realizată în anumite cazuri în care starea pacientului o permite, durează între două și patru ore, necesită aparatură complexă și un instrumentar de ultimă generație și presupune îndepărtarea definitivă a anusului și rectului, împreună cu mezorectul.

Procedura se încheie prin crearea unei stome terminale. Pacienții care sunt operați prin această metodă beneficiază de o recuperare post operatorie mai rapidă, durerea post operatorie este mai scăzută, iar zilele de spitalizare sunt mult reduse”, mai explică medicii.

Din fericire, operația a fost un succes, iar acum, bărbatul în vârstă de 73 de ani se află în stare bună, fiind în continuare sub supravegherea medicilor. Această intervenție a reprezentat o premieră pentru Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
634126491 25861804303482099 6715739195124523553 n jpg
muncitor freepik png
horoscop casatorie jpeg
BeFunky collage   2026 03 16T223145 667 jpg
nick fewings  2lJGRIY5P0 unsplash jpg
ds 30 glass 5029279 1280 jpg
guinea pig 242520 640 9dae3a17 2212 4ee6 9a14 3f2d4be24361 770x progressive jpg
dus adobestock jpg
image
image