VIDEO. Două adolescente de 16 ani, agresate într-un tramvai în Galați. „Da chemați poliția, domne”

Întâmplare șocantă într-un tramvai în Galați! Două adolescente de 16 ani au fost agresate de un bărbat de 35 de ani, de față cu alți călători. Videoclipul, filmat chiar de una dintre tinere și publicat ulterior pe rețelele sociale, a stârnit reacții între internauți.

Două adolescente de 16 ani, agresate într-un tramvai în Galați / Foto: Arhiva Click!
Două adolescente de 16 ani, agresate într-un tramvai în Galați / Foto: Arhiva Click!

„La data de 20 septembrie 2023, în jurul orei 22:00, la sediul Secției 2 Poliție Galați, s-au prezentat două adolescente, ambele cu vârsta de 16 ani, domiciliate în municipiul Galați, sesizând faptul că, în aceeași zi, în jurul orei 15:00, în timp ce se aflau într-un mijloc de transport în comun, în zona Piața Energiei, din orașul de domiciliu, una dintre acestea ar fi fost atinsă în mod intenționat cu palma într-o zonă intimă de un bărbat necunoscut.

Totodată, bărbatul le-ar fi amenințat cu moartea și cu acte de violență fizică și chiar ar fi lovit-o pe cealaltă adolescentă cu piciorul în zona abdominală. A fost prezentată și o filmare video în care apare și bărbatul reclamat”, a transmis IPJ Galați, potrivit Pro Liber FM.

Oamenii legii au identificat persoana din filmarea video, în urma anchetei deschise în caz, iind vorba de un bărbat de 35 de ani, din municipiul Galați. El a fost condus la Secția 2 Poliție Galați pentru audieri.

Videoclipul a stârnit reacții între internauți

Cei din mediul online au ținut să își spună părerea în secțiunea de comentarii. Unii susțin că, în prezent, comportamentul adolescenților lasă de dorit și este neadecvat, alții nu înțeleg de ce unii călători nu au intervenit pentru a ajuta adolescentele, pe când majoritatea îl laudă pe tânărul care a intervenit.

„Nu îi iau apărarea, dar și adolescenții din ziua de azi au niște aere și vorbe de îți vine să îi bați non-stop!!”, „Dar și fetele ....puteau să-l evide din prima, se dădeau jos și gata. Doamne ferește de așa nebuni, nu te pui cu ei”, „Bravo puștiului care a intervenit... Păcat că se întâmplă așa ceva... Fetelor dacă ați văzut că nu aveți cu cine... de ce ați continuat? Se putea întâmpla ceva mai rău și voi rămâneți cu sechele. Trebuia să sunați la 112 și la prima stație să coborâți din autobuz”, „Respect pentru băiatul care s-a băgat”, „Asta-i România, toată lumea stă și se uită... puteau fi copiii voștri”, sunt doar câteva dintre comentarii.

Recomandările autorităților

IPJ Galați a transmis recomandări pentru persoanele care ajung să fie victime ale unei agresiuni.

- Dacă vă aflați în astfel de situații, încercați să nu provocați agresorul în niciun fel și să solicitați sprijin de la conducătorul mijlocului de transport în comun sau de la persoanele din jur, dacă situația vă permite, pentru a fi anunțată Poliția prin intermediul S.N.U.A.U. 112.

- De asemenea, încercați să rețineți cât mai multe detalii cu privire la persoana agresorului/agresorilor, legate de fizionomie, semne particulare și obiecte de vestimentație, pentru a putea fi identificați mai ușor de către polițiști.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
cumparaturi supermarket alimente  shopping (2) jpeg
junjun1 jpeg
michael jackson jpg
restaurant foto unsplash jpg
dulciuri jpg
Blocuri Bucuresti FOTO Shutterstock jpg
somn pexels jpg
autostrada 5 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net