Vremea se va schimba radical în România. Care vor fi zonele lovite de ninsori în primul weekend din ianuarie 2025. Ce temperaturi se vor înregistra
O scurtă privire în calendar ne va arăta că deja am ajuns și la primul weekend din 2025. Până acum, am avut parte de vreme plăcută, iar în unele zone din țară, temperaturile au fost chiar surprinzător de calde, pentru această perioadă din an. Însă, meteorologii ne spun că lucrurile urmează să se schimbe radical, iar vremea se va răci simțitor.
Până la acest moment, am avut parte de o iarnă destul de blândă, iar primele zile din 2025 au fost, în continuare, plăcute. Însă, temperaturile vor scădea masiv în acest weekend, iar în numai câteva ore, vremea ne va reaminti că încă ne aflăm în mijlocul iernii.
Regiunile montane chiar se pot confrunta cu ninosir puternice, iar stratul de zăpadă va ajunge la aproximativ 20 de cm. În cursul zilei de astăzi, din cauza faptului că vântul a ajuns chiar și la 120 km/h, pârtiile din Sinaia au fost închise.
Temperaturile se vor răci în weekend
Chiar începând de astăzi, 3 decembrie, temperaturile din termometre vor începe să scadă. Sudul și sud-estul țării vor fi singurele părți din România unde vom mai continua să ne bucurăm de vreme ceva mai caldă.
În general, maximele vor fi cuprinse între 0 și 11 grade, însă în Lunca Dunării și Dobrogea, putem ajunge și la 14 grade Celsius. În nord, deja vom încpe să avem parte de ninsori, iar în soud, va ploua temporar.
Va ninge în zonele montane
La munte, urmează să ne confruntăm cu ninsoare viscolită, iar temperaturile vor scădea masiv față de zilele trecute. Stratul de zăpadă urmează să ajungă chiar și la 20 de cm, iar la altitudini de aproximativ 1.700 m, vântul poate ajunge chiar și la 90 km/h.
Vizibilitatea va fi redusă în zonele montane, iar chiar dacă ninsorile se vor opri în weekend, temperaturile vor continua să rămână foarte scăzute. În același timp, în Capitală, din fericire, vremea va continua să fie mai caldă decât normalul perioadei. Maximele din București nu vor depăși pragul de 10 – 11 grade.