Ce alimente trebuie să mănânci cât mai des

Legumele, fructele, cerealele integrale au numai avantaje pentru organism și nimeni nu este exceptat de la recomandarea de a le consuma. Însă, nutriționiștii spun că este bine ca măcar o dată pe săptămână să includeți în meniu ciupercile, roșiile, dovleacul și ovăzul

ciuperci jpeg

Ciupercile

Varietatea de gusturi și arome face ca ciupercile să fie ingrediente alimentare ultra-versatile. Sunt pline de antioxidanți, ceea ce înseamnă că luptă cu stresul oxidativ la care este supus corpul nostru și care generează radicali liberi toxici și agresivi la nivel celular. Fibrele sunt foarte bune pentru colon, unele cu mare valoare prebiotică. Și, nu în ultimul rând, trebuie știut că ciupercile au un conținut extrem de ridicat de apă, așa că au puține calorii. Mai mult, unele studii au asociat consumul de ciuperci cu riscul scăzut de cancer. În principiu, pentru a avea toate aceste avantaje, ajunge să mănânci echivalentul unei ciuperci champignon pe zi.

Roșiile

Roșiile sunt extrem de valoroase nutritiv și la îndemâna noastră tot timpul anului. Au un conținut satisfăcător de vitamina C, dar și de licopen, un antioxidant valoros din familia carotenoizilor. În cadrul unui studio care a constat în consumul zilnic, timp de 6 săptămâni, al unei roșii mari, sau al echivalentului în suc de roșii, s-a constatat că persoanele respective și-au diminuat substanțial nivelul trigliceridelor plasmatice și al colesterolului rău, în timp ce nivelul colesterolului bun a crescut.

Roșiile și licopenul pe care îl conțin acționează pozitiv și pe tensiunea arterială, micșorând-o. Trebuie subliniat că licopenul se absoarbe cel mai bine atunci când roșiile sunt tratate termic și când sunt asociate cu grăsime. Unul din efectele bune ale licopenului este și acela ca influențează riscul de cancer de prostată, scăzându-l.

Dovleacul

Dovleacul este plin de betacaroten, un pigment antioxidant care este un precursor al vitaminei A. Aceasta ne apără de infecții și ne păstrează pielea și mucoasele sănătoase. Studiile arată că persoanele care consumă multe alimente bogate în betacaroten au un risc mai mic de a face boli de inimă grave, accidente vasculare cerebrale și trăiesc mai mult. Deși în bucătăria noastră tradițională se pune doar în plăcinte, el dă un gust minunat supelor-cremă, sosurilor, tocănițelor și este excelent chiar și într-un smoothie. 

dovleac jpeg

Ovăzul

„În forma cea mai naturală, fie ca boabe, fie ca fulgi integrali, ovăzul este foarte apreciat pentru beta-glucani, o formă de fibre solubile ce scade colesterolul și are rol prebiotic, de hrănire a microbiotei intestinale. Studiile arată că are și un efect bun pe reducerea glicemiei și pe răspunsul insulinic. Chiar și tensiunea arterială este influențată pozitiv de consumul de ovăz. Deși se crede că singura modalitate de consum este ca muesli, dimineața, în lapte sau iaurt, nu este așa. El poate fi adăugat în deserturi, poate fi consumat fiert, în loc de orez, ca garnitură sau în supe și ciorbe.”, spune dr. Corina Zugravu, medic primar igiena alimentației și nutriție.    

Puteţi urmări ştirile Click! pe Google NewsFacebook și Instagram!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regele Felipe și Regina Letizia la dineul de gală de la Roma, Italia, în rochie de la un brand de masă   profimedia 0945642160 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Demonstrație efectuată de reprezentanții MAI în pregătirea aderării României cu frontierele aeriene și maritime la spațiul Schengen, în aeroportul Otopeni, Ilfov. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
insulina jpeg
Padure din viitoarea Centura Verde Bucuresti Ilfov foto Centura Verde jpeg
Sens giratoriu FOTO Shutterstock jpg
Șofer la volan  Foto Pixabay jpg
inchisoare medievala jpg
profesor jpg
daniel david ubb fb jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net