O facultate din România, mai excat din București, a ajuns să fie cea mai căutată de studenții români, dar și cei străini care aleg să facă studiile în țara noastră.
Se complică sarul morților suspecte de la ATI. Apare numele unui al treilea medic. Acesta ar lucra la un alt mare spital din Capitală, iar la Pantelimon
Știați că unul dacă nu chiar cel mai misterios loc din lume se află în Utah, SUA? Zvonurile despre OZN-uri și ființe extraterestre s-au învârtit în această zonă de ani de zile.
Actorul Tudor Chirilă, cunoscut pentru implicarea sa în acțiuni civice, a avut un discurs dur de pe scena festivalului Untold la adresa corupției din România.
Un român care s-a aflat printre spectatorii ce abia așteptau să intre la concertele cântăreței Taylor Swift, povestște indignat experiența trăită după ce autoritățile din Viena
Numărul mare de turiști a făcut din sezonul estival 2024, unul al restricțiilor. Unele sunt de înțeles, altele par exagerate. Italia, Spania, Portugalia
Aproape orice hartă din România include un lac de dimensiuni impresionante. Suprafața lui de 3.000 de hectare întrece cu mult pe cea a municipiului Târgu Jiu
Sistemul de învățământ românesc era cotat foarte bine în urmă cu mai bine de 30 de ani. Între timp, nivelul a scăzut dramatic și în momentul de față doar două universități
Ancheta de la Spitalul Pantelimon a scos la iveală lucruri înfiorătoare despre activitatea celor două doctorițe în secția ATI a spitalului. Dovezile sunt indubitabile.
Noi restricții și amenzi mult mai mari începând cu 1 august în unul dintre cele mai vizitate orașe din lume. Românii vin aici chiar și a doua sau a treia oară
David Popovici a susținut un discurs furibund împotriva politicienilor din România, după ce și-a încheiat participarea la Jocurile Olimpice 2024, de la Paris.
Salariile medii din România au cunoscut o creștere semnificativă în ultimii 10 ani, aproape triplându-se, iar puterea de cumpărare a veniturilor medii aproape