Povestea celei mai populare stâne din munţii României. Ce mâncare delicioasă atrage zilnic la colibă sute de călători

Povestea celei mai populare stâne din munţii României. Ce mâncare delicioasă atrage zilnic la colibă sute de călători

Ultima actualizare:
stana jpeg

Soţii Mărioara şi Gheorghe Babu, familie de ciobani din Munţii Parâng, au reuşit să cucerească în câţiva ani zeci de mii de călători pe şoseaua Transalpina, care au oprit şi le-au călcat pragul stânei să mănânce o porţie de tochitură de oaie preparată după o reţetă unică.

Mediatizarea intensă a şoselei Transalpina a ajutat şi la dezvoltarea economiei din zona montană pe care o traversează. Pe traseul drumului care atinge pe cale rutieră cea mai mare altitudine din România, 2.125 de metri în Pasul Urdele, drumeţii au ocazia cel puţin a unui popas rustic de ţinut minte.

La 18 kilometri de Rânca şi la 10 kilometri de Obârşia Lotrului, mai mulţi măgăruşi stau cuminţi pe marginea şoselei. Vin imediat la geamul maşinii dacă şoferul opreşte. Întind botul blajin pentru a fi mângâiaţi şi, eventual, pentru a primi ceva de mâncare. Ar putea fi consideraţi agenţii de pază şi de marketing ai Mărioarei Babu (56 de ani), ciobăniţa din localitatea gorjeană Novaci, care conduce locul numit „Stâna Ştefanu“.

continuarea pe adevarul.ro

continuarea pe adevarul.ro



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Fasole batuta  Sursa foto shutterstock 2204107937 jpg
chec cu dovlea si fulgi de ciocolata jpg
salata de dovleac cu naut jpg
somon la cuptor cu legume si cascaval jpg
gutui coapte cu frisca si fistic jpg
salata desert jpg
1 carne de vita la gratar png png
salata de zuchini jpg
image
image