Cum a ajuns Teona Stavarachi să joace în „Groapa”. Ce spune despre personajul său: „Și-a luat viața..”

Ultima actualizare:

La începutul anului a debutat, pe marele ecran, în „Ramon”, iar acum, în toamnă, o veți vedea pe Teona Stavarachi într-un altfel de rol, în serialul „Groapa”, de la Pro TV. Producția se filmează la Giurgiu, locul unde ne-am întâlnit cu aceasta, ocazie cu care ne-a oferit acest interviu, în exclusivitate, pentru cititorii Click!

Teona Stavarachi va juca în „Groapa”
Teona Stavarachi va juca în „Groapa”

Click!: Ai jucat în Ramon, acum joci în „Groapa”. Cum a fost viața înainte și după „Ramon”?

Teona Stavarachi: Foarte frumoasă, de altfel.

De unde ești?

Eu sunt din Suceava, de loc. Dar de cinci ani de zile sunt în București, încercând să creez un drum înspre ale actoriei.

Și uite că îți iese, încet-încet...

Ușor-ușor, mă ajută Dumnezeu.

Zi-mi, în primul rând, de „Groapa”! Cum ai ajuns să joci în acest serial?

Am dat un casting, și, apoi, am mai dat un casting, și încă un casting, și am ajuns acolo.

În total, trei castinguri?

Nu știu, cred că au fost trei sau patru etape grele, cu emoții. Cu multe emoții. Dar am învins!

Teona Stavarachi, alături de Pavel Bartoș
Teona Stavarachi, alături de Pavel Bartoș

Ce rol ai? Cine ești?

Alma! Este o jurnalistă, care și-a luat viața în mâini. Care încearcă să se descurce singură și visul ei poate e puțin naiv și inconștient, dar e o fată bună, care se aruncă cu capul înainte și se lasă ghidată de emoții.

Cu cine joci cel mai mult?

Cu partenerul meu de joc, Daniel Nuță.

Îndrăgostită? Că tot am vorbit de parteneri...

În general, da. Îmi place să mă îndrăgostesc de orice văd în jurul meu.

Te-ai îndrăgostit de Giurgiu?

Și de Giurgiu, și de Dunăre. Îmi place apa foarte mult!

Ce zodie ești?

Berbec. Dar dacă vin de la Suceava și am văzut câmpie, pădure, când văd apa, îmi place.

Cum a fost să filmezi pentru Pavel Bartoş?

Teona Stavarachi a jucat și în „Ramon”
Teona Stavarachi a jucat și în „Ramon”

Foarte frumos! Și acolo am avut emoții foarte mari. A fost prima mea experiență în zona asta cinematografică. Am avut emoții foarte mari, dar, ca și aici, echipa și oamenii din jurul meu m-au relaxat și m-au făcut să mă simt foarte bine.

În „Ramon”, aveai un personaj deosebit, așa o fi și acesta din „Groapa”?

Cred că aici e mai aproape de mine, cum sunt și eu. Nu e un personaj construit. E mai aproape de mine, asta e, de fapt.

Cățelul cu care ai jucat, ce s-a întâmplat cu el?

Eu cred că nu s-a întâmplat nimic grav cu el.

Și porcul tăiat?

Ăla știm sigur ce s-a întâmplat cu el!...

Nu ești vegană?

Nu sunt.

Teona Stavarachi filmează de zor pentru „Groapa”, noul serial de la Pro Tv
Teona Stavarachi filmează de zor pentru „Groapa”, noul serial de la Pro Tv

Ce alte pasiuni mai ai, în afară de actorie?

Îmi place să muncesc foarte mult! (râde) Dar, așa, ca o extraactivitate pe care o mai fac, mai cânt, deși nu am vreo mare experiență sau cursuri în zona asta. Dar mă relexează, îmi place.

Cânți solo sau ai o trupă?

Nu, cânt eu pe-acasă, în duș.

Mai ai și alte proiecte în paralel cu acesta?

Nu. Am terminat facultatea, anul ăsta, și atunci mai am câteva colaborări, în spectacole, dar nu sunt prea multe ca să mă deranjeze și reușesc să le fac.

Locuiești în București, te vei muta și la Giurgiu?

În Giurgiu nu m-am mutat, încă. Vom vedea ce se întâmplă.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
642480b78bd85c6d1366d41d logo jpg
image png
netflix pixabay jpg
62504790 jpg
banner cristina cioran png
Noul serial „Ana, Mi-ai fost scrisă-n ADN” s-a lansat printr-o petrecere de Crăciun foto: Mihai Stetcu
netflix pixabay png
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net