Depresia este alimentată de mâncarea fast-food

Depresia este alimentată de mâncarea fast-food

Ultima actualizare:
2 jpg jpeg

Studiul efectuat de oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Estul Finlandei a mai scos la iveală că riscul de depresie scade considerabil, dacă în alimentaţie predomină legumele şi fructele.

La cercetare au participat mai mult de 2.000 de bărbaţi. Din experimentele la care au fost supuşi, s-a constat că o dietă sănătoasă reduce riscul de a dezvolta afecţiuni mintale.

Mai mult, pierderea în greutate prin adoptarea unei diete sănătoase şi practicarea de exerciţii fizice contribuie la scăderea riscului de depresie şi de dezvoltare a bolilor mintale.

Nutriţionistul Anu Ruusunen a declarat că acest studiu întăreşte ipoteza că o dietă sănătoasă are un mare potenţial nu doar în combaterea depresiei, ci şi în prevenirea ei.

Pacienţii cu depresie mănâncă cel mai adesea nesănătos, adică alimente cu conţinut slab de nutrienţi.

Cel mai nou studiu sugerează că persoanele care consumă o cantitate mare de vegetale, fructe, fructe de pădure, cereale integrale, carne de pui şi peşte, brânză săracă în grăsimi suferă mai puţine simptome asociate depresiei, iar efectul pozitiv rămâne pe o perioadă mai mare de timp, de câţiva ani.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
ceapa rosie istock jpg
sos de merisoare jpg
diabet logo jpg
shutterstock 2276938593 (2) jpg
cuplu supărat  foto   Shutterstock jpg
Pacient de Covid Sursa Freepik com jpg
1 hrean jpg jpeg
ciclism jpg
image
image