Dinamo „rupe” tot. Alb-roșii, campioni la accidentări: încă un fault de „roșu”
Dinamo a plecat învinsă din deplasarea de la FC Botoșani, marți, acolo unde gazdele s-au impus cu 2-1, în faza de play-out din Superliga României. Dincolo de scor, alb-roșii au continuat comportamentul agresiv în teren și, la scurt timp după accidentarea gravă provocată lui Luca Mihai, oaspeții au avut din nou o intrare nesportivă: Hakim Abdallah (26 de ani) l-a accidentat pe Romario Benzar (32 de ani), în prelungirile primei reprize, amintind de intrarea dură a unui alt dinamovist, Josué Homawoo, din urmă cu două etape.
Faultul provocat de Abdallah -practic, i-a dat un picior în cap adversarului său, crampoanele străpungându-i pielea- i-a adus direct cartonașul roșu, în vreme ce Benzar a fost scos cu ambulanța de pe teren și transportat de urgență la spital. Medicii care i-au oferit primele îngrijiri pe teren l-au bandajat la cap și i-au pus un guler cervical, ulterior fiindu-i recomandare o serie de investigații. Diagnosticul pus a fost acela de traumatism cranio-cerebral acut deschis, cu o plagă zdrobită parietală, de aproximativ cinci centimetri.
Ar putea reveni pentru ultimul meci din acest sezon
„Pe lângă Benzar, care este la spital, Țigănașu are capul spart de la faza penalty-ului, Șeroni are o tăietură pe tibie, unde nici nu s-a acordat fault, să nu mai vorbim de cartonaș. Sperăm că nu sunt accidentări serioase, cu toate că la Benzar este greu de crezut că-l mai putem folosi în etapele următoare”, s-a rezumat să declare Bogdan Andone, antrenorul FC Botoșani.
Cel mai probabil, Benzar va fi nevoit să ia o pauză de minimum o săptămână și va lipsi în următoarele două meciuri din programul lui FC Botoșani: deplasarea de la Petrolul Ploiești și partida de acasă cu FC Voluntari. Dacă recuperarea va merge bine, fundașul dreapta are șanse să revină în vederea ultimului duel din play-out, cel din deplasare cu Oțelul Galați.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!