Divele de la Cannes, mai îmbrăcate ca niciodată! Doar crăpăturile pe picior au mai salvat situația
Festivalul de la Cannes a impus anul acesta o nouă regulă vestimentară, interzicând nuditatea, dar și ținutele voluminoase pe covorul roșu. Divele s-au conformat: dacă în alți ani afișau ținute transparente sau fără sutien, acum au optat pentru crăpături sexy și decolteuri modeste. Cea de-a 78-a ediție a festivalului are loc între 13 și 24 mai.
Bella Hadid, fosta „regină a covorului roșu de la Cannes”, a ales o ținută neagră

Bella Hadid (28 de ani) a revenit spectaculos pe covorul roșu de la Cannes, respectând noul cod vestimentar fără să-și piardă farmecul. Modelul a purtat o rochie neagră de la Yves Saint Laurent, cu o crăpătură adâncă pe picior și un decolteu drapat ce a lăsat subtil umerii și spatele la vedere. Bella și-a uimit fanii și cu o nouă schimbare de look, renunțând la părul brunet pentru un blond deschis.
Heidi Klum, rochie cu bucluc la Cannes 2025

Noile reguli interzic rochiile voluminoase care îngreunează mișcarea și confortul invitaților. Cu toate acestea, Heidi Klum (51 de ani), îmbrăcată într-o rochie roz Elie Saab cu o trenă impresionantă, a părut să încalce aceste reglementări.
Ținuta, decorată cu volane de organza ce imită trandafirii, a avut o trenă de aproape doi metri, blocând covorul roșu. Crăpătura i-a accentuat picioarele lungi și sexy.
Alessandra Ambrosio a mizat pe culoarea verde

Alessandra Ambrosio (44 de ani) a strălucit pe covorul roșu înaintea proiecției filmului „Partir Un Jour” la deschiderea Festivalului de Film de la Cannes. Modelul brazilian a impresionat cu o rochie verde până la podea, semnată de designerul libanez Zuhair Murad, cu o crăpătură dramatică pe picior și o trenă lungă, completată cu mâneci voluminoase.
Pentru a-și pune în valoare picioarele tonifiate, Alessandra a ales sandale argintii cu toc și a accesorizat ținuta cu un colier din diamante cu o piatră mov în centru și cercei rotunzi asortați.
Isabeli Fontana a ales o rochie bej

Isabeli Fontana (41 de ani) a captivat toată atenția în prima zi a Festivalului de la Cannes, atunci când a pășit pe covorul roșu îmbrăcată într-o rochie din satin, de culoare bej, semnată de Nicolas Jebran. Ținuta a prezentat o crăpătură curajoasă pe picior și un detaliu metalic cu pietre albastre în partea de sus. Modelul brazilian a asortat la rochie o pereche de pantofi bej cu botul ascuțit.
Eva Longoria și Irina Shayk, cele mai „cuminți” ținute de la Cannes 2025

Eva Longoria (50 de ani) a fost mai „cumințică” anul acesta. Vedeta din „Neveste Disperate” a ales să poarte o rochie aurie cu detalii din catifea neagră, semnată de Tamara Ralph.
Ținuta fără bretele a prezentat și o trenă, dar care nu a fost suficient de lungă încât să încalce restricțiile impuse de Festivalul de Film de la Cannes. Longoria a purtat și sandale aurii cu toc înalt și bijuterii din aur.

Irina Shayk (39 de ani) a optat pentru o rochie neagră de bal spectaculoasă, fără bretele, cu mâneci bufante și un design cu buline argintii. Rochia, semnată Armani Privé, a fost realizată din tul negru, strângându-se pe talie și continuând cu o fustă lungă. Irina a completat ținuta cu mănuși de catifea negre, cercei mari din aur și bijuterii de 165 de carate.



































