Anamaria Ferentz a revenit în România după 10 ani: „E mai frumos decât mă așteptăm”. Cu ce bunătăți a așteptat-o Cristina Spătar

#Exclusiv Click!
Ultima actualizare:

Cântăreața Anamaria Ferentz a ajuns în țară vinerea trecută, iar după ce și-a făcut siesta după zborul peste Ocean, a început deja să facă mișcare.

A coborât la sala de sport a hotelului, unde s-a cazat pe toată perioada șederii sale în România, și s-a antrenat. Nu de alta, dar o așteaptă o săptămână plină de emisiuni și interviuri. Iar pe lângă acest lucru, artista a fost foarte bucuroasă să își revadă fratele, în curând și mama, dar și prietenii din București. Așa că, duminică, a reușit să se întâlnească cu o bună prietenă de-a ei, Cristina Spătar, pe care nu a mai văzut-o de mai bine de zece ani. Ambele cântărețe au fost fericite să se revadă și au depănat amintiri. 

Sunt o împătimită a sportului și dacă am sala aproape în fiecare zi și oriunde aș merge, dacă am posibilitatea, fac sport, așa cum se întâmplă și acum, la București! Merg la sală aici și fac exerciții în funcție de timpul pe care îl am, în general o oră jumătate minim, în funcție de program, între 30 de minute și două ore”, ne-a povestit artista proaspăt întoarsă în România. Anamaria Ferentz va face sărbătorile de Paște în țară, urmând să plece cu mama ei la Maramureș.

Anamaria Ferentz și Cristina Spătar, revedere după 10 ani

Cât despre întâlnirea cu Cristina Spătar, Anamaria Ferentz s-a bucurat de revedere, amândouă fiind din aceeași zona, Ferentz din Bacău și Cristina Spătar de la Onești.

„M-a așteptat Cristina cu vin, cântare și mâncare, aici, pe lac. E mai frumos în România decât mă așteptăm. Îmi place Bucureștiul, oamenii sunt neschimbați, frumoși.  Mi-a fost dor de oameni, de familie și apoi de gogoși, mici, eugenii. Nu mai mănânc pește din multe motive. Dacă nu îi știu proveniență este foarte periculos.

Eu sunt foarte plăcut surprinsă, pentru că în București, nu numai la capitolul clădiri,  oameni, îmbrăcăminte și la capitolul restaurante, ținând cont de oamenii ca mine care nu vor să consume carne, totul s-a schimbat. Sunt restaurante și terase super faine și Bucureștiul arată acum că orice altă capitală europeană”, ne-a povestit Anamaria Ferentz.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Nicoleta Gherasimoae romanca Germania FOTO captura video Tik Tok webp
image
image
image
image
image
image
 Betty Salam și Cătălin la Asia Express  Antena 1
banner Ozana Barabancea png
Raluca badulescu jpg
banner ana bodea 2 png
saveta bogdan  jpg
film jpg
scena teatru jpg
8 elena carstea 2018 3 jpg jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net