Andreea Popescu s-a operat la față! „A fost tare greu, am trecut prin zeci de intervenții și niciuna nu a fost extrem de reușită”

Andreea Oana Popescu, fosta dansatoare a Deliei, și soția campionului la dans sportiv Rareș Cojoc, a apelat miercuri la noi intervenții estetice și s-a operat la față. De mică a avut de suferit în urma unor mușcături de cățel, pe când avea 3 ani, și de atunci a trecut prin mai multe intervenții, dar nu a fost mulțumită de rezultat.

Nu îi place să vorbească despre asta însă acum, dar Andreea a decis că e momentul să se opereze din nou. A făcut-o miercuri și este acasă, acolo unde se tratează acum, fiind înconjurată cu multă dragoste de soțul ei și cei trei copii ai săi.

 „Când aveam 3 ani, un câine maidanez m-a mușcat atât de tare, destul de grav, încât  era să mor. Dar nu am murit pentru că probabil Dumnezeu a avut și el un plan. A fost un moment foarte greu pentru familia mea în anul 1987. Așa rău eram mușcată și atât de mică eram încât operația a fost făcută pe viu, fără anestezie.

Eram mică și cuminte, nu spuneam nimic,  nu plângeam, am stat cuminte cât m-a cusut Am fost la 3 spitale până m-au primit, le era frică că am să mor pe masa de operație. A fost tare greu, am trecut prin zeci de intervenții și niciuna nu a fost extrem de reușită. Acum am ajuns la doamna doctor Elena Martin care a avut o altfel de abordare, a zis să încercăm să facem cu laser și să nu mai tăiem încă o dată și să coasem. S-au mai făcut și alte proceduri la față, despre care o să vă povestesc, liponanofiling în zona feței, CO2 (laser) și Morpheus.

În 3 săptămâni mi-a spus doamna doctor că se vor vedea rezultatele finale, după care vom mai face o altă intervenție la o lună distanță dar cu anestezie locală. Fetelor, eu despre lucrul acesta nu vorbesc niciodată pentru că nu este confortabil pentru mine, dar o fac pentru că știu că unele fete au nevoie. Vă mulțumesc pentru toate gândurile bune și pentru toate mesajele frumoase!”, a povestit Andreea Popescu despre emoțiile prin care a trecut la mijlocul acestei săptămâni.

Pentru că obrazul drept este mai umflat și nu este egal cu cel stâng, Andreea Popescu a fost mereu întrebată dacă are măseaua umflată. Fosta dansatoare a Deliei, acum femeie de afaceri, își dorește să rezolve probleme estetice și să se simtă din ce în ce mai bine în pielea ei.

În momentul în care m-a mușcat cățelul pe partea dreapta obrazul nu era egal, acum câțiva ani am fost în Franța, mi-am umplut zona în care nu exista grăsime, bineînțeles,  grăsimea a migrat, nu a rămas acolo și cumva toată lumea mă întreabă dacă am măseaua umflată. Și probabil multe dintre voi ați observat! De data aceasta se elimină această grăsime și se umple într-un mod egal și să sperăm că rămâne acolo și nu mai migrează”, a mai spus Andreea Popescu, care speră că este acum pe drumul cel bun cu intervențiile estetice pentru care a optat.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regele Felipe și Regina Letizia la dineul de gală de la Roma, Italia, în rochie de la un brand de masă   profimedia 0945642160 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Banner Anamaria Prodan
Banner Annes
image png
Andreea Mantea Casa iubirii  jpg
marina voica jpeg
banner dan helciug png
  Alina Laufer se simte arestată la domiciliu
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net