Claudia Pătrășcanu a răbufnit din nou! Îl aleargă pe Bădălău cu Poliția, pentru a-și recupera copiii

Ultima actualizare:

Telenovela dintre artista Claudia Pătrășcanu (45 de ani) și omul de afaceri Gabi Bădălău continuă!

„La data de 01.09.2024, ora 11:30, polițiștii din cadrul P.O. Voluntari au fost sesizați prin apel SNUAU 112 de către Patrascanu Claudia cu privire la faptul că, în decursul aceleiași zile, în jurul orei 11:20, a mers in oraș Voluntari, bld. Pipera, nr. 134, județul Ilfov, la domiciliul fostului soț, Bădălău Radu Gabriel, pentru a lua pe cei doi minori, Bădălău Alexandru Gabriel și Bădălău Nicolas Mihai, conform hotărârii judecătorești, însă acesta nu se afla acasă și nici nu îi răspunde la telefon, apelurile fiind blocate.

Bădălău Radu Gabriel a contactat-o telefonic pe fosta soție, prin intermediul copiilor, căreia i-a precizat că se află cu cei doi minori în parcul Herăstrau, comunicându-i faptul că aceștia nu vor să meargă acasă.

A fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea măsurilor privind încredințarea minorului, faptă prevăzută de art. 379 alin 1 din CP”, au transmis oamenii legii. 

UPDATE

Astăzi, artista se confruntă cu aceeași problemă. A apelat la ajutorul Poliției pentru a-și recupera copiii de la fostul soț, însă fără niciun rezultat. Pe Instagramul său, Claudia Pătrășcanu a povestit că nici măcar însoțită de 3 echipaje ale oamenilor legii nu poate să-și ia copiii înapoi. 

„De la ora 12.30, împreună cu un echipaj de Poliție din Voluntari... încercăm să recuperăm copiii, dar fără nicio reușită. Nici cele 3 echipaje de Poliție 112 n-au reușit să-l convingă să-mi aducă copiii. A plecat în trombă de la domiciliul din Pipera, prin tot Bucureștiul, numai să nu-mi pot lua copiii acasă, pe timpul meu legal”, a scris Claudia Pătrășcanu, extrem de revoltată. 

Claudia Pătrășcanu îl aleargă pe Bădălău prin tot orașul, pentru a-și recupera copiii / Instagram
Claudia Pătrășcanu îl aleargă pe Bădălău prin tot orașul, pentru a-și recupera copiii / Instagram

Claudia Pătrășcanu a decis aseară să își strige durerea de mamă după ce dorul de cei doi băieți ai săi a “răpus-o”.  Copiii pe care îi are cu Bădălău au fost în vacanță cu tatăl lor iar acesta nu i-a adus încă acasă. Pentru că vedeta nu poate lua legătură cu niciunul dintre copii, s-a revoltat pe rețelele de socializare, acolo unde și-a spus oful.

"Nici poliția nu poate face nimic?”

Chiar în luna iulie, Claudia Pătrășcanu și fostul ei soț, Gabi Bădălău, au fost împreună cu copiii lor într-o vacanță în Franța și părea că ar fi îngropat securea războiului.

Astăzi,31.08.24 după o perioadă de timp de când tac, tac și iar tac…. am ales să-mi strig durerea de mamă către Statul Român, Poliția Romană și către drepturile copiilor.

Sunt 14 zile, mai exact de când copiii mei sunt în vacanță la tatăl lor, mai exact la domiciliul bunicilor din B-Vale și, astăzi, conform hotărârii judecătorești, copiii trebuiau aduși acasă, la domiciliul meu. Poliția din Bolintin Vale, mi-a transmis că a luat legătura cu el și a spus: “Nu îi aduc, să facă ce trebuie legal”. Pe ce se bazează, omul acesta inconștient??? Nici poliția nu poate face nimic?”, a început să povestească Claudia Pătrășcanu, supărată pe faptul că nu poate lua legătura cu Nicolas (7 ani) și Gabriel (9 ani), pe motiv că tatăl lor le închide imediat telefonul și nu îi lasă să comunice cu mama lor, cei doi băieți având domiciliul acasă la Claudia Pătrășcanu.

„Miercuri 28.08.24 am primit un mesaj de la tatăl copiilor mei, în care îmi transmite că el, își prelungește vacanța cu copiii, chiar și pe timpul meu. În acest timp, vrând să port legături personale cu cei doi copii, tatăl, le Închide telefonul imediat, nu-i lasă să vorbească și-mi transmite cuvinte precum “Marș, lasă-ne, copiii nu te mai vor, copiii nu mai vor la tine, îmi adresează injurii cumplite pe care cei doi minori le aud frecvent și nu pot face mai nimic””, a mai adăugat cântăreața care este și jignită de fostul sau partener de viață.

Îmi strigă că, nu-l interesează dacă merg la poliție, dacă merg către autorități… deoarece el face legea în România…Îl citez: “ Săraco, eu dau bani grei avocaților, sute de mii… nicio poliție din țara asta nu-mi poate face nimic pentru că tata a fost și încă e șmecher…. nu uita că am și INML-ul în portofel… doar C.Ț e șmecher datorită lu’ tata… ai grijă ce faci că plătesc pe cineva și te aruncă pe autostradă într-un Șanț și nu știi cine a făcut-o….”, i-a mai spus Bădălău lui Pătrășcanu.

"Sunt urmărită zilnic de o mașină"

Mai mult decât atât, Claudia Pătrășcanu a mărturisit că se simte urmărită zilnic iar tatăl copiilor săi este plin de ură. Artista își dorește să fie lăsată în pace și vrea să își recupereze copiii de care îi este foarte dor.

Mi-a fotografiat și filmat casa în care trăiesc copiii noștri…. zilnic sunt urmărită de o mașină unde stă cu farurile aprinse direct în casa mea…. Îmi este teamă pentru mine și copii. Acest om inconștient și plin de ură care crede că, cu bani poate plăti orice și pe oricine. O familie care a acaparat toată România și care nu mă lasă să-mi cresc copiii liniștită și în pace. Nu am vrut și nu vreau nimic de la acești oameni… vreau doar să mă lase în paceeee!

În condițiile în care, pentru copiii mei am fost bună… l-am primit peste vacanța mea în Paris… i-am lăsat copiii în vacanțe cu el, cu bunicii, etc. ÎMI ESTE DOR DE COPIII MEI ȘI ȘTIU CĂ ȘI LOR, dar tatăl nu-i lasă, mințindu-i”, a mai adăugat, în incheiere, artista care este acum o mamă disperată pentru că nu reușește deloc să comunice cu cei doi băieți ai ei.

Claudia Pătrășcanu și Gabi Bădălău au divorțat în 2022  și nici până în ziua de azi scandalurile dintre ei nu au luat sfârșit.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
klaus iohannis pe tron jpg
image jpeg
mircea diaconu jpg
cristina siscanu facebook jpg
banner auday al ahmad png
image png
banner Iulia Albu
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net