Cu ce gânduri merge la vot Ornela Pasare, de Ziua României?! Ședință foto, „îmbrăcată” în tricolor! „Ne decidem viitorul și valorile!”

#Exclusiv Click!

Ornela Pasăre a mers, duminică 1 decembrie, cu inima deschisă la vot. Deși îndrăgita solistă are un program foarte încărcat în această perioadă, ea nu a ratat alegerile parlamentare. Cu ce gânduri s-a dus, în zori, la secția de votare?!

Ornela Pasăre: „Îmi fac timp să merg la vot”

Ornela Pasăre este una dintre cele mai îndrăgite artiste din muzica românească, iar de Ziua României cântă din suflet pentru țara ei. 

Zilele acesta, frumoasa artistă a făcut și o ședință foto în fața Arcului de Triumf, îmbrăcată în ie și purtând o fustă în culorile drapelului național. 

Duminică dimineață, artista a mers la votare și și-a făcut datoria de cetățean. Iată ce ne-a declarat solista înainte de a pune ștampila pe buletinul de vot

„De 1 decembrie, sunt foarte prinsă cu filmările și cu evenimentele, însă am să îmi fac timp să merg și la vot pentru că votul fiecărui cetățean este foarte important, ieșind la vot, ne decidem viitorul și valorile.

Sunt o patriotă convinsă și îmi iubesc foarte mult țara, nu aș renunța niciodată la România noastră frumoasă pentru nimic în lume. 

Suntem binecuvântați cu așa țară, munții noștri aur poartă și să nu uităm că aici este Grădina Maicii Domnului! Maica Domnului ne iubește mult și țara noastră este și va fi protejată de Maica Domnului! Sus să avem inimile! La mulți ani, România! La mulți ani, români de pretutindeni!

Aștept cu nerăbdare venirea sărbătorilor de iarnă, pentru a fi împreună cu familia și cu cei dragi, pentru a împodobi bradul, pentru a dărui cadouri celor dragi. De Sărbători, încerc să păstrez un echilibru și să mă împart cumva între familie, evenimente și filmări și îmi iese de fiecare dată. 

Abia aștept să vizitez și Târgurile de Crăciun, în special cel de la Craiova și Sibiu și, dacă o să îmi permită timpul, vreau să vizitez din nou și Viena, orașul muzicii, istoriei și artei, îmi doresc să ajung din nou la Mormântul lui Mozart și să vizitez casa lui Mozart, să merg la Târgul de Craciun de acolo, să vizitez din nou Schonbrunn și multe altele”, a declarat solista, în exclusivitate pentru Click!

„Trăiesc intens spiritul sărbătorilor”

„Eu trăiesc intens spiritul sărbătorilor și mai ales bucuria sărbatorilor de iarnă. Pentru mine Crăciunul are o însemnătate aparte și o imensă încărcătură spirituală. 

Magia acestei sărbatori mă face să mă simt ca un copil și să trăiesc emoții pozitive: fericire, liniște, mulțumire, pace și bucuria de a fi împreună cu familia si cu cu cei dragi, este o mare binecuvântare. Nu îţi alegi familia. Ea este cadoul lui Dumnezeu pentru tine”, ne-a mai spus solista. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Garner Affleck jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
cub ruby png
image png
cub elvira deatcu png
FUEGO BUN jpg
dani otil instagram jpg
8777996los angeles hollywood sign jpg
Anamaria Ferentz și-a anulat în ultimul moment zborul către Los Angeles
Banner Aida Parascan
image
actualitate.net
image
actualitate.net