Dana Budeanu, așa cum n-ai mai văzut-o. Moment emoționant în ziua în care fiicele ei au împlinit 18 ani

Ultima actualizare:

Dana Budeanu a afișat mereu o imagine dură. Nu degeaba, vedeta e considerată una dintre cele mai puternice femei din România. Dar atunci când se petrece un moment cu un impact puternic emoțional, până și celebra creatoare de modă lasă garda jos și își expune sentimentele. Așa s-a întâmplat și cu ocazia zilei de naștere a gemenelor sale.

Dana Budeanu, mesaj emoționant pentru fiicele ei. Foto: colaj Click/ Sursa: Instagram
Dana Budeanu, mesaj emoționant pentru fiicele ei. Foto: colaj Click/ Sursa: Instagram

Fiicele Danei Budeanu, Maria şi Dana, au împlinit 18 ani, ocazie cu care populara vedetă a transmis un mesaj emoţionant pe rețelele de socializare. În plus, creatoarea de modă a publicat și o fotografie în care cele două fete apar, ca de fiecare dată, cu spatele, pentru a le proteja identitatea.

„Am renăscut odată cu doua inimioare ce s-au grăbit să mă ţină-n braţe şi să-mi arate ce înseamnă să fii Dumnezeu… Dumnezeu suntem doar pentru copiii noștri, vă spuneam cândva…şi n-avem voie să-i dezamăgim nicio secundă despre asta…

Copiii noștri cred că putem tot, știm tot, vedem tot…şi se urca încet, cu piciorușele şi mânuțele lor mici, pe ceea ce le a fost dat a le fi părinți…

Doar cei ce avem copii suntem datori…lor…pentru totdeauna…datori să-i facem fericiți cu orice preț…Alte datorii nu avem în viața asta faţă de nimeni şi nimic…”, a scris Dana Budeanu în ziua când fetele ei au atins vârsta majoratului.

Dana Budeanu, mesaj pentru fiicele ei: „Le-am spus că frică nu există și că universul suntem noi”

„Mă uit la ele de când le am adus pe lume și n noaptea această, că n toate cele mii…și știu că nu le am dezamăgit și că tot ceea ce au visat despre lume, le am arătat că există…

Le-am arătat că iubirea i tot și că ura i doar a celor ce nu au fost iubiți, le-am spus că frică nu există și că universul suntem noi, le-am luat cu mine să vadă, să simtă, să înțeleagă tot până la capătul pământului, că să știe că de oriunde poți ajunge și de oriunde te poți întoarce…”, a transmis Dana Budeanu pe Facebook.

„Daca oamenii minusculi nu râd mereu, înseamnă că voi cei uriași, i-aţi abandonat”

Dana Budeanu nu a ratat această ocazie specială pentru a lansa şi un apel la conștientizare adresat tuturor părinților. 

„Fetitele dumneavoastră râd continuu, mereu sunt fericite…”mi se spune de aproape douăzeci de ani…ce trist că aceasta a ajuns o minune despre îngerii care-s doar bulgari de divinitate…

Daca oamenii minusculi nu râd mereu, înseamnă că voi cei uriași, i-aţi abandonat…le-ați abandonat inocența, puritatea, curajul, gingășia şi i-ați transformat în oameni mari, mascați cu tristețea de după care va este frică…

Noi părinții nu avem probleme, noi avem putere! Noi nu avem dureri, noi avem curaj! Noi nu avem zile grele, avem copii…

„Copiii sunt sufletul nostru în văzul tuturor"

Şi asta înseamnă că suntem binecuvântați de Dumnezeu şi că suntem fericiți să-i creștem şi pe ei astfel! 

Rămân ca mereu…doar în urma pașilor lor, ca să nu uit să merg, căci fără ele nu mai știu oricum! Copiii sunt sufletul nostru în văzul tuturor", a scris vedeta pe pagina sa de Facebook. 

Dana Budeanu are o relație superbă cu cele două fiice ale sale. Maria și Dana au fost crescute conform unor valori puternice, demne de admirat.   

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro! 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
banner viorel lis png
banner tavi clonda png
Banner Gabriela Lucuțar
banner andreea Bălan png
megan fox gravida jpg
banner Georgica Cornu
image jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net