Dana Săvuică s-a transformat într-un adevărat globe-trotter! Vrea să-și cumpere casă în Creta

#Exclusiv Click!

Dana Săvuică (53 de ani) merge pe principiul „Călătorului îi stă bine cu drumul”, așa că aproape fiecare săptămână o găsește pe alte meleaguri.

A făcut din pasiunea pentru călătorii un adevărat „dream job” și îi place la nebunie faptul că s-a transformat într-un veritabil globe-trotter. Acum se află pentru încă două zile în Iordania și explorează din plin, dar și-a găsit timp să ne povestească ce a vizitat până acum și cât de mult i-a plăcut. Cheful de ducă i-a venit alături de colega și prietena ei de călătorii, Carmen Negoiță.

„Suntem încă aici. E un circuit de 8 zile, am avut un chef de ducă să mergem în Iordania și circuitul arată foarte bine. A fost foarte bine organizat și au fost câteva locuri pe care eu nu le bifasem! Sunt pentru a cincea oară în Iordania și a văzut Petra mare, Petra mică, am stat o noaptea în deșertul Wadi Rum am petrecut-o practic ca și beduinii, în deșert.

Ne-am plimbat cu cămilele, am făcut jeep safari, apoi am ajuns la Marea Moartă, am vizitat  tot felul de fabrici, chiar acum am fost la o fabrică de mozaic, am fost la muntele Nebo, acolo unde Moise s-a uitat în zare și a văzut pentru prima oară Israelul. Practic este un circuit care are și aventură și relaxare dar e și puțin ecumenic și chiar a fost foarte bine gândit”, ne-a povestit Dana Săvuică direct din vacanță. 

„Muntele Nebo, fabrica de mozaic, orașul Madaba și orașul Jerash, unde există vestigii romane printre cele mai bine păstrate, este absolut superb. Sunt locuri pe care nu le bifasem deși  am venit de câteva ori aici. Iată că am reușit cu această ocazie și pot spune că am putut să văd tot ce era de văzut în Iordania. Este o  destinație extrem de ofertantă pentru toate categoriile de turiști. Este atractivă la preț prin  circuitele organizate direct de agenții. Există charter direct spre aeroportul Aqaba. Aqaba este un oraș resort turistic cu  deschidere la Marea Roșie, lângă este Sharm el Sheikh,  Israelul, deci chiar  este foarte frumos și de asemenea poți să faci aceste circuite de 7-8 zile și este timp suficient ca să vezi  tot ce are mai frumos de oferit Iordania iar oamenii sunt foarte ospitalieri și expresia cea mai des întâlnită pe buzele tuturor este: "Bine ați venit în Iordania!" ", ne-a mai mărturisit încântată, Dana Săvuică.

Dana Săvuică s-a transformat într-un adevărat Globe-Trotter

Vara asta a călătorit chiar foarte mult dar Grecia i-a intrat la suflet vedetei. De 7 ani tot vizitează Creta și recunoaște că i-ar plăcea să își facă o reședință semipermanentă acolo.

"Mă simt atât de bine în Creta, de 7 ani mă duc în fiecare vară în Creta și este doar una din vacanțele de vară pentru că voi mai merge încă o dată în Grecia. Trebuie să bifez insulele noi pe care vreau să le descopăr și pe care le arăt celor care mă urmăresc pentru că toată lumea vrea să își facă o vacanță frumoasă. Mă bate gândul să îmi fac așa un fel de reședință semipermanentă în Rethymnon sau în Chania. Sunt orașele mele preferate din Creta! Eu sunt travel blogger. Este o muncă pentru mine îmbinată cu foarte mare plăcere, e un fel de job de vis”, ni s-a mai confesat Dana Săvuică, mereu dornică de noi aventuri și călătorii în care să exploreze ceea ce nu a mai văzut până acum.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regele Felipe și Regina Letizia la dineul de gală de la Roma, Italia, în rochie de la un brand de masă   profimedia 0945642160 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
image png
image png
nicu jpg
banner laurentiu cazan png
image png
banner lena enache png
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net