De ce a divorțat CRBL de prima soție. Andreea a povestit totul: „Viețile noastre se despărțiseră undeva”

Ultima actualizare:

CRBL s-a căsătorit pentru prima dată cu Andreea, o femeie pe care mulți nu o cunosc, dar care a avut un rol crucial în viața sa înainte de Elena, femeia de care acum divorțează.

CRBL a ajuns la al doilea divorț / foto: arhiva personala
CRBL a ajuns la al doilea divorț / foto: arhiva personala

Despărțirea dintre CRBL și Elena, după 16 ani de căsnicie, a surprins întreg showbiz-ul românesc. Cei doi au o fiică în vârstă de 14 ani, pe nume Alesia, și au promis să facă tot posibilul pentru ca adolescența ei să nu fie afectată de decizia lor.

Puțini sunt cei care știu că CRBL a fost căsătorit o dată înainte, cu o femeie numită Andreea, pe care a întâlnit-o în orașul său natal. La vârsta de doar 20 de ani, cei doi au decis să își unească destinele.

Relația lor nu a rezistat

Relația lor a fost serioasă, dar nu a rezistat trecerii timpului. După șapte ani, au decis să divorțeze în mod amiabil, la notar, deoarece constataseră că nu se mai înțelegeau.

„Am fost prieteni, ne-am căsătorit pentru că ne iubeam și pentru că așa am avut noi chef la 20 de ani, ne-am iubit că niște oameni normali, cu casă/chirie/cățel/certuri/gelozii și alte acareturi.

Ne-am despărțit într-o zi în care am realizat că viețile noastre nu mai erau în registrul ‘viață noastră’, ci se despărțiseră undeva și aveam două drumuri total separate ‘viață mea’ și ‘viață lui”, declara Andreea într-un interviu mai vechi, pentru VIVA.

Elena și CRLB s-au despărțit, după 16 ani de relație

Anunțul despre divorțul de Elena a fost făcut de CRBL și de ea însăși, ambii foști concurenți la emisiunea Power Couple, printr-un mesaj comun publicat pe Instagram în data de 4 aprilie 2024.

În mesajul lor, au explicat că au ajuns la concluzia că cea mai bună opțiune pentru fiecare dintre ei este să meargă pe drumuri separate. Această decizie, deși dificilă, a fost luată în interesul lor individual și, mai ales, al fiicei lor, Alesia.

„Cu inimile împovărate de tristețe, dar în același timp într-un spirit de transparență și respect reciproc, dorim să vă împărtășim o decizie deosebit de dificilă pe care am luat-o împreună.

După o perioadă de reflecție profundă, am ajuns la concluzia că este mai bine pentru noi să urmăm drumuri separate în viață. Această hotărâre nu a fost ușoară, dar am decis să o luăm cu gândul la binele nostru individual și, mai ales, la binele Alesiei”, este mesajul transmis de CRBL.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
banner oana pellea png
mircea diaconu jpg
image png
mircea diaconu jpg
banner mircea diaconu 1 png
image png
banner saveta bogdan jpg
iustina daiana insula iubirii jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net