Eli Laslean, replică pentru criticii lui Carmen Iohannis! „Care-i problema cu fusta scurtă? Și doamna Macron poartă la fel!”
Creatoarea de modă Eli Lăslean răspunde celor care au criticat ținutele lui Carmen Iohannis din întâlnirile oficiale, de-a lungul timpului. Cel mai mare critic al Primei-doamne este chiar Cătălin Botezatu. Soția președintelui Klaus Iohannis a fost acuzată, în mai multe rânduri, că ar purta fusta mult prea scurtă, peste genunchi, interzisă în protocolul oficial al unor astfel de întâlniri la nivel înalt.
Carmen Iohannis a ales întotdeauna să colaboreze cu designeri români pentru ținutele sale. Eli Lăslean, Irina Schrotter sau Andreea Tincu sunt designerii autohtoni la care Prima-doamnă a țării a apelat cel mai des pentru ținutele sale din întâlnirile oficiale.
Eli Lăslean: „I-am făcut peste 50 de ținute lui Carmen Iohannis!”
În cazul ținutei purtate cu o zi înainte de ceremonia de încoronare a regelui Charles al III-lea al Marii Britanii, Carmen Iohannis a apelat la Eli Lăslean, care i-a pregătit un costum roz pal.
Rochia turcoaz pe care a purtat-o, însă, în timpul ceremoniei de încoronare a regelui Charles al III-lea și a reginei Camilla, a fost creată de Irina Schrotter.
„Una dintre aparițiile pe care le-a avut la încoronarea regelui Charles, a fost realizată de noi, este vorba de costumașul roz din ziua premergătoare încoronării.
Atunci când asiguri vestimentația Primei-doamne a țării este o responsabilitate foarte mare, este o onoare foarte mare, este și un rol dificil pentru că trebuie să creezi o ținută care să fie atât pe placul persoanei care o poartă, cât și a privitorilor.
Trebuie să respecți anumite reguli și, în același timp, să creezi o ținută care să fie foarte plăcută și care să îndeplinească mai multe criterii, adică o ținută decentă, o ținută frumoasă, o ținută de protocol”, ne-a declarat designerul Eli Lăslean.
Eli Lăslean: „Și doamna Macron avea la fe,l fusta mai scurtă”
De departe însă, Carmen Iohannis a fost cel mai dur criticată pentru aparițiile sale în care a etalat o fustă sau o rochie mult prea scurtă, peste genunchi, ținute interzise de protocolul foarte strict întâlnirilor la nivel înalt.
„ I-am făcut în cei șapte ani, de când colaborăm și de când i-am realizat prima rochie, apoximativ 50 de ținute pe care le-a purtat în întâlnirile oficiale. În ce privește problema fustei prea scurte, îmi aduc aminte de momentul vizitei președintelui Macron când și doamna Macron avea la fel, fusta mai scurtă.
Și la Regina Letiția, nu?! E cam la fel! Acum este o tendință în modă ca fusta să depășească genunchiul și întotdeauna încercăm ca ținutele să țină cont de trendurile din modă. Cu doamna Iohannis de obicei colaborez, îmi cere părerea de fiecare dată, dar până la urmă dânsa alege.
De fiecare dată când trebuie să îmbrac o femeie o întreb cam ce-i place să poarte și atunci mergând pe firul poveștii încep să construiesc. Rochia este la fel ca și sufletul femeii. Până la urmă, eu asta urmăresc de fiecare dată ca femeia pe care o îmbrac să fie super fericită!”, ne-a mai spus celebra creatoare de modă.
Cătălin Botezatu, cel mai dur critic al ținutelor Primei-doamne
Designerul Cătălin Botezatu a fost cel care a criticat apariția lui Carmen Iohannis la încoronarea regelui Charles al III-lea, în ținuta asigurată de Irina Schrotter.
Prima-doamnă a ales o rochie verde până la genunchi, un machiaj discret și părul prins într-un coc simplu.
Designerul a lăudat, însă, de această dată opțiunea Primei-doamne de a renunța la fustele și rochiile deasupra genunchiului.
„În ceea ce privește rochia cred că trebuia puțin mai cambrată, acele pliuri care se văd ar fi trebuit mult mai atent lucrate, sau poate simplul fapt că a fost închis mantoul arată acest aspect șifonat.
Prima-doamnă nu are cercei, are o cruciuliță, comentabilă această alegere. Nu punem la o apariție pe care o avem la casa regală un lănțișor cu cruciuliță. La fel, geanta cu lanț nu este o alegere bună.
Trebuia să opteze pentru un clutch, așa cum are principesa Margareta. În momentul în care faci o poză cu geanta cu lanț îți va sugruma umărul și îl va deforma, ceea ce a și făcut în cazul de față.
Mă bucur însă că prima-doamnă a asimilat rochiile și fustele care depășesc și acoperă genunchiul”, a afirmat, recent, Botezatu.
Creatorul de modă a criticat și vestimentația purtată de Carmen Iohannis la funeraliile reginei Elisabeta a II-a, ținutele fiind create atunci de către designerul ieşean Andreea Tincu.
„Nu s-a respectat lungimea mânecii. Este o rochie foarte prost lucrată, are peste tot cute din cusătură, trage din toate cusăturile posibile, parcă e şifonată! Decolteul este nepermis unei astfel de ceremonii. Părul trebuia obligatoriu strâns şi nu lăsat desfăcut! E inadmisibil!”, a spus atunci Cătălin Botezatu, pentru Click!
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!