Emily Burghelea și-a serbat fetița, pe Amedea! Ce cadou i-a făcut la împlinirea celor doi ani de viață! „O vor ajuta să învețe ce înseamnă să fie responsabilă!"

Ultima actualizare:

Emily Burghelea (23 ani) o ține din petrecere în petrecere! Dacă pe 1 martie și-a botezat  într-un cadru restrâns băiețelul, pe mezinul familiei, Damian, cu doar o zi în urmă, pe 8 aprilie, frumoasa influenceriță și-a sărbătorit fetița cea mare. 

Tânăra mămică, Emily Burghelea, a fost foarte ocupată în cursul zilei de ieri. Fetița ei, Amedea, a împlinit 2 anișori, așa că, frumoasa ei mămică, a făcut tot ce i-a stat în putință ca fiica ei să se simtă în centrul atenției. 

Emily a organizat două petreceri pentru ziua de naștere a fiicei sale: la un loc de joacă, acolo unde cea mică s-a putut juca alături de copiii invitați la petrecere, dar și acasă, unde micuța a fost sărbătorită de această dată de către rude.

Emily, cadou inedit pentru fiica sa

Fiind de părere că fiica sa are cam tot ceea ce își dorește, dar și că nu este atrasă de lucruri materiale, Emily s-a gândit să-i facă Amedeei un cadou cât se poate de special: mai mulți bobocei de rață. Cadoul nu este unul întâmplător, ci are în spate o semnificație cât se poate de specială.

„M-am gândit zile în șir la un dar potrivit pentru micuța noastră, îmi doream să îi ofer ceva care să o bucure în adevăratul sens al cuvântului și am ajuns aici!

Amedeea nu a fost niciodată atrasă cu adevărat de lucrurile materiale, însă păsările și animalele au fascinat-o dintodeauna, într-un mod profund, iar asta m-a inspirat să o surprind altfel!

Poate părea un cadou neobișnuit, poate că s-ar fi bucurat foarte mult și dacă i-am fi dăruit o jucărie, însă boboceii de rață o vor ajuta să înțeleagă lumea mai bine! O vor ajuta să învețe ce înseamnă să fie responsabilă, o vor învăța ce înseamnă iubirea, o vor învăța ce înseamnă metamorfoza și o vor mai învăța că trecerea timpului este ireversibilă, astfel ea va știi că trebuie să se bucure de fiecare moment, trăind în prezent!

Iar ea, pentru mine...Ea este bobocelul meu, este sufletul meu, este iubire pură și bunătate absolută...Gingașă, iubitoare, fermecătoare, plăpândă, dar puternică, în același timp, este infinitul, este Universul.

Nu îmi vine să cred că au trecut doi ani...Mă uit în ochii ei și mă pierd...Bobocelul meu s-a făcut mare!", a povestit Emily Burghelea cu ocazia aniversării fetiței sale, realizând cu această ocazie și o ședință foto memorabilă.

S-a îngropat în bile: „Amedea, mami se distrează”

Sărbătorita a fost copleșită cu urări de "La mulți ani" care mai de care mai frumoase pe care mama ei i le-a scris să rămână amintire.

Amedeea, sufletul meu, ai venit în viața noastră ca o primăvară și ai făcut ca totul în jur să înflorească. Îți mulțumesc pentru tot ce m-ai făcut să trăiesc. Sunt atât de mândră că sunt mămica ta, ești o minune, un dar de la Dumnezeu, iar acești doi ani alături de tine au fost o adevărată binecuvântare!", a mai adăugat Emily Burgehelea, care a postat mai multe instastory-uri de la ziua fetiței sale, bucurându-se și ea ca un copil de tot ce i-a oferit fetiței sale.

Emily Burghelea a dat în mintea copiilor, distrându-se alături de micuții invitați la petrecerea fiicei sale.

„Toată viața mea am visat să fac treaba asta, este ceva absolut superb! M-am îngropat în bile! La mulți ani, Amedea! Mami se distrează! Foarte frumos la locul de joacă! Ne distrăm de la mic la mare!", a mai spus fosta asistentă TV.

Cât de drăgălaș este bebelușul familiei

Imediat după ce l-a botezat pe băiețelul ei, Emily Burghelea l-a prezentat lumii întregi. Micuțul este cât se poate drăgălaș și pare să semene cu frumoasa lui mămică. Are ochii mari și negri, iar părinții lui l-au dus deja să-i facă pașaportm pentru că se pregătesc cu toții să plece în curând într-o vacanță. Emily Burghelea a devenit mamă de băiat pe 20 ianuarie 2023.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Banner Annes
image png
Andreea Mantea Casa iubirii  jpg
marina voica jpeg
banner dan helciug png
  Alina Laufer se simte arestată la domiciliu
image png
Banner Delia vs Mugur Mihăescu
image
actualitate.net
image
actualitate.net