Mihaela Ciuraru a cucerit investitorii de la „Imperiul Leilor”! Cum a făcut rost de 50.000 de euro, la 25 de ani! „Este o șansă unică în viață”

#Exclusiv Click!
Ultima actualizare:

Pe 19 septembrie a început la PRO TV un nou sezon al emisiunii „Imperiul Leilor”, în care tinerii antreprenori pot găsi sprijin pentru afacerea lor, atât la nivel financiar, cât și de consultanță.

Cei opt lei ai actualului sezon au cunoscut deja primii concurenți, iar câțiva au reușit să-i impresioneze. Printre cei care au făcut un pas pentru visul lor s-a aflat și Mihaela Ciuraru, o tânără de doar 25 ani, stabilită în Germania, care merge zi de zi, câte 2 ore, în Elveția pentru job.

„Este o șansă unică în viață”

Aceasta a cerut 30.000 de euro pentru 10% din afacerea ei: o platformă online prin care îi poate ghida pe tineri înspre o alegere mai bună a carierei lor profesionale și care va aduce laolaltă specialiști din toate domeniile relevante.

Este o șansă unică în viață, poate să fie rampa mea de lansare. Ar fi visul împlinit pe care și-l dorește orice om care vine aici”, a spus tânăra înainte de a merge în fața Leilor.

Povestea și ideea ei i-au adus nu doar banii ceruți... ci chiar 50.000 euro pentru 10% din afacere, oferiți de către toți Investitorii care au crezut în ea. Ba chiar, dr. Wargha Enayati a ținut să precizeze: ”această fată e un LEU! I-a înmuiat pe toți leii cu sinceritatea ei și cu ideea ei de a-i ajuta pe semenii ei”.

La ce te gândeai când așteptai să intri în fața Leilor?

Momentele de așteptare înainte de a intra în fața leilor au fost cele mai dificile, pentru că atunci apar 1000 de gânduri și nu întotdeauna sunt cele mai favorabile. 

Mintea mea concepea diferite scenarii într-o completă opoziție, fie leii aveau să îmi spună de ce businessul meu ar trebui să rămână un ONG și că nu am ce căuta în fața lor, fie aveau să înțeleagă modelul meu de business și cel mai important scopul și misiunea mea în această afacere creată.

Cât te-ai pregătit pentru prezentarea de astăzi? Ce emoții te încercau până să începi?

Pentru prezentarea de astăzi cred că m-am pregătit din prima zi în care am înființat afacerea, întrucât acest proiect a fost început în cadrul unei comunități de antreprenori și al unui eveniment denumit „Tinerii în Arenă” ce avea să fie varianta Junior a emisiunii „Imperiul Leilor”. 

Cred că am reluat fiecare ediție de la capăt, iar emoțiile resimțite au fost sub forma unui carusel. De la momentele în care consideram că nu am ce căuta în fața leilor și că nu sunt suficient de pregătită la momentele în care chiar ajungeam să am încredere în mine. Însă țin să menționez că fiecare emoție a fost resimțită la intensitatea sa maximă.

Cu ce sfaturi pleci mai departe pentru îmbunătățirea afacerii tale?

Întreaga experiență de la „Imperiul Leilor” a făcut pentru mine cred, cam ce ar putea face 3 acceleratoare pentru un business. În primul rând, am învățat afacerea mea mai bine, totul s-a schimbat. Am învățat să îmi prezint afacerea în mai puțin de un minut și am înteles și că acest lucru nu îl poți face decât dacă te cunoșți foarte bine pe tine, afacerea ta și potențialii clienți. 

Un alt lucru foarte important pe care l-am învățat a fost faptul că un business poate fi scalabil doar dacă ai o echipă puternică în spate, ceea ce am și de gând să construiesc. 

Ce ți-ai dori să rețină cei de acasă despre afacerea ta? Dar despre tine, ca antreprenor?

Eu mi-aș dori ca cei de acasă să rețină în primul rând faptul că noi ca oameni putem „înflori” doar în mediile potrivite nouă și că mai ales tinerii reprezintă viitorul acestei țări. Sper să înțeleagă faptul că există cu adevărat posibilitatea să ajungi în cariera potrivită ție și să poți obține o sursă de venit considerabilă și în conformitate cu așteptările tale. Trebuie doar să vrei și să faci totul cu entuziasm și plăcere. 

Despre mine ca și antreprenor, îmi doresc să rețină faptul că sunt un om normal, ca toți ceilalți. Că singurele lucruri care m-au adus aici în fața lor sunt energia bună, motivația și misiunea pe care mi-am găsit-o în această viață, aceea de a schimba în bine și ambiționa câți mai mulți oameni.

Cum ai descrie experiența participării în show?

Se spune că noi ne putem imagina foarte multe lucruri legate de viitorul nostru, dar niciodată nu îl putem descrie complet, pentru că cineva acolo sus, are planuri atât de mari cu noi încât acestea depășesc orice limită a imaginației noastre. 

Pentru mine șansa de a participa la această emisiune, curajul avut de a sta în fața Leilor cu o afacere abia înființată, toate aceste oportunități apărute, mi-au depășit cu mult limita imaginației mele și dacă ar fi să rezum totul într-un cuvânt acela ar fi - UNIC. Pentru că aceste lucruri nu vor mai putea fi simțite vreodată la aceeași intensitate. 

Sunt sigură însă că vor apărea noi oportunități și fiecare își va avea locul și emoțiile ei. 

Cine este Mihaela Ciuraru, tânăra de doar 25 ani, participantă la "Imperiul Leilor"?

În copilărie se înscria la toate activitățile gratuite din Galați

În copilărie, pentru că provenea dintr-o familie modestă, Mihaela Ciuraru se înscria la toate activitățile gratuite care se regăseau în Galați, voluntariate, cursuri de prim ajutor, toate concursurile din cadrul școlar, olimpiade, „orice mi-ar fi putut oferi o nouă informație în plus ori din cadrul căreia mi-aș fi putut dezvolta noi abilități”, spune ea.

Mama, Antoneta, este îngrijitoare la un azil de bătrâni, tatăl, Geles, fost sudor în Combinatul Siderurgic din Galați, în prezent lucrător în producție într-o fabrică din Germania. Fratele, Nicușor Petrișor, mai mare cu 6 ani, absolvent al facultăți de studii Economice din Galați, în prezent dispecer și suport IT.

Susținerea părinților a fost în limita posibilităților pentru că uneori, preferau să nu mănânce ei că ea și fratele ei să poată merge la școală îngrijiți, cu un pachet decent și o ținută conform cerințelor unității de învățământ.Crescând și-a dat seama că părinții ei sunt niște eroi. Nu a înțeles niciodată cum i-au putut crește din niște salarii, după care conform calculelor ei ajungeau mereu pe minus. Așa că și-a dorit să facă tot ce îi stă în putință pentru a-i ajuta, “în limita posibilităților și încă pe atât”.Mihaela Ciuraru, care  a cucerit investitorii de la „Imperiul Leilor” aseară, încă din prima ediție a emisiunii de la PRO TV, a studiat la Facultatea de Arhitectură Navală din Galați (program de licență și masterat). A fost un an Inspector QA&QC în cadrul Șantierului Naval Vard Brăila, apoi Project engineer în cadrul Van Hoften, Olanda, iar de un an este manager de proiect în departamentul de procurement al companiei Oerlikon AG, Elveția, și a publicat prima carte: “Ești propriul tău erou – Când nu mai poți, mai poți puțin”.O zi din viață ei înseamnă: meditație, practicarea recunoștinței (ține un jurnal de recunoștință unde mulțumește zilnic pentru tot ce are), ia trenul și pleacă la muncă, în prezent lucrează în Elveția și locuiește în Germania și face 2.5h pe drum dus și 2.5 h întors), în tren își organizează ziua, meditează și lucrează, ajunge la lucru unde este focusată timp de 8 ore, termină programul de muncă, după începe munca pentru proiectul ei, Emthrive.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regele Felipe și Regina Letizia la dineul de gală de la Roma, Italia, în rochie de la un brand de masă   profimedia 0945642160 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Banner Anamaria Prodan
Banner Annes
image png
Andreea Mantea Casa iubirii  jpg
marina voica jpeg
banner dan helciug png
  Alina Laufer se simte arestată la domiciliu
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net