Mihai Mitoșeru a împlinit 47 de ani! Ce surpriză i-a făcut fosta soție, Noemi

Mihai Mitoșeru a împlinit 47 de ani pe 5 iulie. Prezentatorul de la Kanal D are planuri pentru ziua sa de naștere, pe care nu o va petrece singur acasă, ci cu un grup de prieteni în Roma. 

Mihai Mitoșeru a împlinit 47 de ani
Mihai Mitoșeru a împlinit 47 de ani

Mihai Mitoșeru petrece departe de România ziua sa de naștere. Prezentatorul de la Kanal D se distrează pe cinste în Italia, la Roma, alături de cei mai buni dintre prietenii săi. Se declară fericit, împlinit, chiar dacă după despărțirea de Noemi nu a făcut loc unei alte femei în sufletul său.

Cât despre fosta soție, aceasta nu a uitat de ziua de naștere a bărbatului pe care l-a iubit, și i-a telefonat la puțin timp după miezul nopții pentru a-i transmite cele mai bune gânduri. 

Ar putea să te intereseze și: Mihai Mitoșeru regretă cumplit despărțirea de Noemi 

„La miezul nopții m-a telefonat mama să-mi ureze ‘La mulți ani!’. Apoi, imediat, m-a sunat și Noemi, mi se pare normal. Am foarte mulți prieteni care m-au sunat și mi-au adresat urări de ziua mea. Fiecare gând a însemnat foarte mult pentru mine. Sunt chiar foarte bine!”, a declarat Mihai Mitoșeru, conform Fanatik.ro. 

Mihai Mitoșeru și Noemi au luat pe toată lumea prin surprindere atunci când au anunțat, la finalul anului 2019, că se despart după o relație care a durat mai bine de un deceniu.

Mihai Mitoșeru regretă despărțirea de Noemi 

La aproape trei ani de la despărțirea de Noemi, Mihai Mitoșeru se gândește cu nostalgie la clipele de fericire pe care le-a petrecut alături de femeia iubită și este de părere că divorțul nu a fost o soluție. Mihai Mitoșeru crede că decizia despărțirii de Noemi a fost una dintre cele mai necugetate hotărâri pe care le-a luat vreodată. 

Aș fi vrut să nu existe. Am divorțat..că am vrut să divorțez, că am crezut că e bine să divorțez, am greșit, recunosc, n-am știut să apreciez omul de lângă mine, pentru că niciodată nu apreciezi ce ai lângă tine, apreciezi după ce nu mai ai. Am făcut multe greșeli, întotdeauna când faci greșeli, nu-ți dai seama. Ai impresia că tu n-ai făcut nimic și că celălalt e vinovat, chiar și pentru greșelile tale. Am divorțat, am fost fraier", povestea Mihai Mitoșeru.

Vezi și: Mama lui Mihai Mitoșeru, pe scenă la un an de la operația pe creier

De altfel, pandemia de coronavirus a avut un impact negativ asupra stării prezentatorului. Mihai Mitoșeru a dezvăluit că, în perioada restricțiilor, s-a îngrășat aproape zece kilograme și a căzut într-o depresie cruntă.

Mama lui MIhai Mitoșeru a fost operată pe creier
Mama lui MIhai Mitoșeru a fost operată pe creier

Mihai a dezvăluit că a avut timp să se gândească la scenariile negative din viața sa, iar cel mai mult se temea pentru starea de sănătate a mamei sale, care părea să se degradeze de la o zi la alta. Dezdănjduit și copleșit de singurătate, prezentatorul a recurs chiar și la consumul de alcool.

Dar cel mai rău a fost la căpățână, mai ales când mă gândeam că nu o să mai fie mama, iar asta e greu de acceptat. Seara unui burlac închis în casă, singur, arăta groaznic. Seara începea pe la ora 12, la prânz. Nici măcar vinul nu mai mergea.”, ne povestea Mihai Mitoșeru.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Jennifer Aniston și Matt LeBlanc GettyImages 1447109068 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Alina Sorescu si Alexandru Ciucu prima aparitie in doi dupa zvonul ca divorteaza 1 jpg
florin piersic si angela similea jpg
loredana mihai bendeac colaj instagram jpg
banner Adina Halas png
Andreea Marin la 50 de ani   captură Instagram ședință foto Alex Gâlmeanu jpg
5 cristi minculescu jpg jpeg
De la 102 kilograme CRBL a ajuns anul acesta la 88
banner tata denisa manelista png
image
actualitate.net
image
actualitate.net