Nuntă dublă în showbiz! Ce actor celebru „i-a luat fața” lui Emi de la Noaptea Târziu, în ziua cea mare

Duminică a fost nuntă mare la palat, în mijlocul Bucureștiului, căci Emanuel Popescu din trupa ”Noaptea Târziu” s-a însurat cu aleasa inimii sale. După petrecerea de cununie, de acum câteva zile, iată că duminică Emi și Mădălina au mes și în față preotului pentru a fi binecuvântați și apoi au dansat o noapte întreagă, respectând cam toate tradițiile la nunta lor.

Emi si Madalina, sotia lui jpg

Săptămâna care tocmai a trecut încă un burlac celebru a ales să renunțe la sigurătate și să se așeze la casa lui. Emi sau Emanuel Popescu, pe numele lui adevărat, component al trupei Noaptea Târziu, dar și fost participant al emisiunii „Asia Express”, reality show în care a făcut echipă cu prietenul lui cel mai bun, Cuza, s-a însurat după o relație de 3 ani. Emanuel Popescu sau Emi de la „Noaptea Târziu”, așa cum este cunoscut publicului, s-a însurat cu Mădălina, iar nași le-au fost celebrii actori Eliza și Cosmin Natanticu, iar colegii lor, Cuza și Cucu, le-au fost alături la fericitul eveniment, atât la cununie, cât și la nuntă. Cei doi soți au fost însoțiți, în fața ofițerului stării civile, de nașii lor, prieteni și rude.

Emi & Madalina la nunta lor
Emi & Madalina la nunta lor

Petrecerea de nuntă a fost programată duminica, 11 iunie, eveniment la care au luat parte mai mulți artiști, care au întreținut și atmosfera: Connect-R, Nicoleta Oancea Band, dar și soliști de muzică populară, printre care se numără și Valentin Sanfira. Nunta a avut loc duminică aceasta, la un cunoscut local din București. Alături de cei doi îndrăgostit au venit o mulțime de vedete prieteni din showbiz sau colegi de la Antena1. Nici colegii Cucu și Cuza de la Noaptea Târziu n-au lipsit și multe alte vedete precum Răzvan Popescu, Ilona Brezoianu sau Mihai și Elwira Petre, plus mulți alții.

Emi & Mădălina cu familia Petre, Elwira și Mihai
Emi & Mădălina cu familia Petre, Elwira și Mihai

Nunta a fost una de fițe, cu candy bar, cu baloane și accesorii puse la punct în detaliu. Mirii au supravegheat că totul să fie super bine și invitații să se simtă confortabil. S-au respectat tradițiile, a avut loc dansul mirilor pe o melodie de-a celor doi îndrăgostiți, au tăiat tortul cu multe etaje și au jucat jartiera. Au dansat împreună cu prietenii și familiile lor până dimineață când au plecat spre casă încântați de evenimentul reușit pe care l-au avut împreună.

Și Moldovenii au avut nuntă

Petronel din Moldovenii cu soția lui
Petronel din Moldovenii cu soția lui

Și interpretul lui Mitică din serialul ”Moldovenii” de la Kanal D s-a însurat cu aleasă inimii sale tocmai la Iași. Actorul Petronel Gabriel Gongeanu și iubita lui Diana, au făcut pasul cel mare și s-au căsătorit. Actorul i-a avut alături pe colegii lui din serial, printre care Andreea Lobda, Iulian Mehedint, a venit și Radu Tibulca de la București, i-am zărit și pe Antonio Pican, special pentru acest eveniment, iar Jador i-a cântat la nuntă, printre alții.

Petronel cu Radu Țibulcă, la nuntă
Petronel cu Radu Țibulcă, la nuntă

Ginerele a purtat un costum special, jumătate alb, jumătate negru și s-a distrat pe cinste la evenimentul special organizat până în cel mai mic detaliu.

  Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa  pont@click.ro! 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Soldat rus in Ucraina FOTO Profimedia jpg
image
image
image
image
image
image
image png
image png
iulia albu si mike instagram jpg
gabriela cristea cozonaci jpg
oana roman isabela iubit 1 jpg
firicelsi celentano 768x511 jpeg
maia morgenstern jpg
banner Antonio passarelli png
image
actualitate.net
image
actualitate.net