Oana Roman, dărâmată! Ce veste teribilă a primit: „Toți ajungem să trăim asta într-o zi”

Problemele de sănătate ale Mioarei Roman par a fi din ce în ce mai accentuate. În urmă cu doar două zile, mama Oanei Roman a fost nevoită să ajungă, din nou, pe mâinile medicilor, iar vedeta și-a anunțat fanii că în urma fiecărei vizite la spital, pleacă extrem de descurajată și pesimistă. 

Oana și Mioara Roman. FOTO: Instagram
Oana și Mioara Roman. FOTO: Instagram

Oana Roman este activă pe rețelele de socializare și își înștiințează fanii și cu bunele, dar și cu relele din viața ei. Astfel, ea îi anunța pe urmăritori că va fi absentă din mediul online, trebuind să fie alături de mama ei care se află în spital. 

Oana Roman: ,,Toți ajungem să trăim asta într-o zi”

Mioara Roman a suferit o scădere de tensiune, astfel că a fost nevoită să ajungă de urgență la spital. Medicii au stabilizat-o, însă au decis că trebuie să rămână câteva zile sub stricta lor supraveghere. 

În urma vizitei de ieri, Oana Roman le-a transmis oamenilor că în urma fiecărei vizite în spital, starea ei atât fizică, dar și psihică se deteriorează.

„Tocmai m-am întors de la mama. E stabilă, dar foarte fragilă. De fiecare dată când mă duc și o văd pe patul de spital, când plec de acolo mi-e rău fizic, pur și simplu.Cei care trec prin asta și sunt mulți, toți ajungem să trăim asta într-o zi, știu ce înseamnă.

Dacă aveți părinți în putere, tineri, sănătoși, să vă bucurați de ei pentru că o să vină ziua în care o să vreți să dați timpul înapoi și nu o să puteți”, povestea Oana Roman pe Instagram.

Oana Roman. FOTO: Instagram
Oana Roman. FOTO: Instagram

Cum reușește Oana Roman să uite de probleme

Ultimul eveniment din viața sa a răvășit-o pe Oana Roman, iar starea ei de spirit s-a înrutățit după ce și-a văzut, din nou, mama pe patul de spital. 

Deși nu a avut tragerea de inimă necesară pentru a ieși din casă, vedeta a decis să petreacă puțin timp de relaxare în preajma prietenelor. 

„M-am mobilizat să ies la party deși am fost destul de dărâmată după masă, dar îmi face bine să ma văd cu fetele și să mai schimb un pic gândurile”, a continuat fiica Mioarei Roman. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
banner oana pellea png
mircea diaconu jpg
image png
mircea diaconu jpg
banner mircea diaconu 1 png
image png
banner saveta bogdan jpg
iustina daiana insula iubirii jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net