Primul festival de manele va avea loc la Cluj! Ce nume vor urca pe scenă

Ultima actualizare:

Primul festival de manele se va desfășura în comuna clujeană Cămărașu, la începutul lunii iulie. Pentru două zile, pe scena ,,One Festival" vor urca printre cei mai consacrați cântăreți de manele.

Primul festival de manele va avea loc la Cluj! Ce nume vor urca pe scenă
Primul festival de manele va avea loc la Cluj! Ce nume vor urca pe scenă

Evenimentul este o provocare pentru evenimentele muzicale de amploare din România, având în vedere că este primul concert de acest gen. Cei pasionați de manele vor avea ocazia să trăiască o experiență unică, iar organizatorii s-au străduit să pună la dispoziția participanților cât mai mult multe facilități, în mod gratuit. 

Vezi și: Sorina, prima dragoste a lui Nicolae Guță, se află între viață și moarte

De asemenea, cei care vin cu mașina proprie, sau spectatorii ce au de gând să campeze, beneficiază de parcări, respectiv spații de camping, gratuite.

"Încercăm să aducem un alt fel de eveniment printre noi, alături de cei mai îndrăgiţi artişti ai genului şi momentului. Se asigură locuri de parcare auto pentru toţi participanţii, în imediata vecinătate a locaţiei. Posibilitate de campare în limita spaţiului disponibil. Totul gratuit", au anunţat organizatorii.

Publical va avea ocazia să vadă nume grele evoluând pe scena ,,One Festival", precum Nicolae Guță sau Jador, iar în zilele următoare vor fi anunțați mulți alții.

Adrian Copilul Minune și-a anunțat retragerea

Unul dintre marii artiști de manele pe care publicul abia așteaptă să-l vadă la primul festival de gen din țară, este chiar veteranul Adrian Copilul Minune. Cântărețul a anunțat în urmă cu câteva săptămâni că are de gând să se retragă din industria muzicală și a dezvăluit și motivele ce l-au determinat să ia o astfel de decizie. 

Nu rata: Jador îl atacă pe Dominic Fritz, după ce i-a fost anulat concertul de la Filarmonica Timișoarei: «Eu am încercat să-mi depășesc condiția»

Solistul a declarat, spre marea dezamăgirea a fanilor, că va susține concerte și cântări doar până în 2024, apoi plănuiește să se retragă definitiv și să se ocupe exclusiv de familie și mai ales de fiice și nepoți. 

„În 2024 îmi voi face retragerea, pentru că mai am de trăit în 10-15 ani și vreau să mă bucur și eu de familia mea, de tot ce mă înconjoară, de iarba din curte și să nu mai zic de celelalte. În 2024 nu o să mai cânt. În 2024 o să împlinesc 50 de ani și nu vreau să mă treacă nepoata strada. Vreau să mă bucur și eu de Adriana, de Karmen, de nevastă-mea, de gagicile mele..”, a declarat Adrian Minune, în cadrul emisiunii Xtra Night Show.

Cele două fete ale sale, Karmen și Adriana au mărturisit că tatăl lor nu le-a putut fi aproape, atunci când erau copile, din cauza profesiei sale, ce l-a ținut departe de casă. Fiicele manelistului au declarat că mama lor le-a fost ,,și mamă și tată". 

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
copiii frumoși ai starurilor colaj jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Chef Florin Dumitrescu jpg
cub monica iagar png
jennifer lopez instagram jpg
banner madalina manole png
Banner Ramona Pauleanu
Monica Tatoiu scaled e1698766538993 webp
cub adriana antoni png
kourtney kardashian craciunita instagram (3) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net