Reușită importantă în familia Gabrielei Cristea. Vedeta a împărtășit vestea cu fanii
Gabriela Cristea a făcut un anunț pe rețelele de socializare, prin care și-a exprimat bucuria și fericirea după ce una dintre fiicele sale a obținut o reușită importantă. Despre ce este vorba a povestit chiar vedeta, iar detaliile le aflați în continuarea articolului.

Gabriela Cristea și Tavi Clonda formează unul dintre cele mai sudate cupluri din showbiz, iar cele două fetițe ale lor, Victoria și Iris, completează tabloul unei familii frumoase și apreciate de fani. Cele două fete sunt încurajate de părinți să învețe și să își descopere pasiunile, iar rezultatele muncii lor încep deja să se vadă.
Victoria, fiica cea mare a Gabrielei Cristea, a obținut cea de-a doua diplomă Cambridge
Gabriela Cristea a anunțat pe rețelele de socializare că Victoria, fiica sa cea mare, tocmai a obținut cea de-a doua diplomă Cambridge. De asemenea, fosta prezentatoare de televiziune a vorbit despre rolul părinților în viața copiilor și în formarea lor ca viitori adulți, subliniind cât de important este ca aceștia să le ofere celor mici cât mai multe oportunități de a studia, de a încerca lucruri noi și de a-și descoperi pasiunile.
„Astăzi, Victoria și-a ridicat a doua diplomă Cambridge.
Ca părinți, cred că una dintre cele mai importante misiuni ale noastre este să le oferim copiilor cât mai multe oportunități. Ei trebuie doar să învețe, să descopere, să încerce, să-și dea seama ce le place și cine vor să devină”, începe mesajul vedetei, publicat pe rețelele de socializare.
Gabriela Cristea: „Mai departe, drumul este al lor”
De asemenea, vedeta consideră că rolul lor, în calitate de părinți, este să le ofere fetelor toate resursele necesare pentru a se dezvolta frumos și armonios. Mai târziu, deciziile legate de viitor le vor aparține, însă Gabriela Cristea și Tavi Clonda spun că vor fi mereu alături de fiicele lor pentru a le sprijini.
„Mai departe, drumul este al lor. Ele vor alege cât de sus vor să ajungă, ce vor să facă și ce viitor vor să-și construiască. Noi putem doar să le fim alături, să le încurajăm și să le dăm instrumentele de care au nevoie.
Iar indiferent de alegerile lor, de diplome, de note sau de meseria pe care o vor avea într-o zi, noi vom fi mândri de fetele noastre. Mereu.”
Gabriela Cristea, în topul celor mai urmărite vedete din România
Gabriela Cristea a anunțat de curând și o reușită personală, după ce a aflat că se află în topul celor mai urmărite vedete din România pe rețelele de socializare, potrivit statisticilor. Vedeta a vorbit despre poziția pe care o ocupă și despre comunitatea pe care a construit-o în timp în mediul online.
„Sunt pe locul 2, imediat după Inna și recunosc că îmi place cum sună. Dar ce mi s-a părut interesant este să mă uit pe fiecare platformă, pentru că fiecare are dinamica ei, publicul și regulile ei (...) Eu sunt pe locul 4 pe Facebook și Facebook este foarte important pentru mine, pentru că acolo am construit, în timp, o comunitate foarte puternică. Acolo este multă lume care mă urmărește de ani de zile, care a crescut odată cu mine, care a fost lângă mine în multe etape din viața mea și care reacționează foarte bine la ceea ce fac”, a spus Gabriela Cristea, pe Facebook.




































