Soția lui Ianis Hagi, rochii de 25.000 de euro, la cununia civilă! A doua rochie a Elenei Tănase a „bătut-o” pe prima

#Exclusiv Click!

Ianis Hagi nu va uita niciodată prima zi de Crăciun din 2023 pentru că aceasta este una specială pentru el! Chiar pe 25 decembrie fiul "Regelui Hagi" s-a căsătorit civil cu aleasa inimii sale, Elena Tănase. A fost o mega petrecere la unul dintre cele mai tari localuri de fițe în București, aflat în Nordul Capitalei, acolo unde nici mai mult nici mai puțin de 400 de persoane au chefuit ca în povești.

Proaspăta soție a lui Ianis Hagi a strălucit la propriu! Dacă la cununia civilă, Elena a ales să poarte o rochie roșie lungă până în pământ, din colecția Marchesa, la prețul de listă de peste 8.000 de dolari  (circa 7.300 de euro), la petrecerea de la restaurant, tânăra care a fost în centrul atenției și-a schimbat ținuta cu o altă rochie spectaculoasă, strălucitoare, tot lungă, în nuanțe de auriu și roșu-coral, accesorizată cu un șal din pene, o apariție ca de revistă, de altfel. 

Click! a descoperit în exclusivitate că cea de-a doua rochie purtată de Elena a „bătut-o” pe prima. Superba rochie din voal semi-transparent și mărgele brodate face parte din colecție de primăvară 2023 a celebrei creatoare Elie Saab și costă „doar” 18.800 de dolari, adică 17.000 de euro.

Nici mirele Ianis Hagi nu s-a lăsat mai prejos și și-a asortat la pantalonii negri un sacou din catifea bordo, costum care, din câte s-a zvonit, ar fi costat și el 3.000 de euro. Tema petrecerii a fost aleasă în nuanțe de roșu. Nu doar covorul de la restaurant a fost roșu, ci și toate florile de pe mese și aranjamnetele florale din interiorul restaurantului. Și socrii mari și mici au fost la înălțime având ținute super elegante și foarte scumpe.

Inel de logodnă de 50.000 de euro

Ianis a cerut-o în căsătorie pe iubita sa, Elena Tănase, în Iunie 2023, la Paris, cu un inel de logodnă al cărui preț a fost exorbitant, nici mai mult nici mai puțin de 50.000 de euro. Pe 25 decembrie, chiar în prima zi de Crăciun, cei doi îndrăgostiți au hotărât să-și unească destinele. 

Horia Brenciu a încins atmosfera la petrecere

Dacă sufletul petrecerii a fost Gigi Becali, care a cântat cu celebrul Pindu, proaspăta doamnă Hagi s-a bucurat la petrecerea pentru cununia civilă de acordurile muzicii lui Horia Brenciu care și el a încălzit atmosfera cu hiturile sale și i-a cucerit pe toți cu voia bună și pofta de viață.

Și meniul a fost pe măsură, invitații având la dispoziție atât produse tradiționale, mai ales că era chiar prima zi de Crăciun, precum sărmăluțe și porc, dar și mușchi de vită argentiniană cu cartofi Dauphinoise. La desert, mirii au ales ciocolata albă cu vanilie și jeleu de fructe... roșii!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Kate Letizia și Sofia colaj jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
mircea diaconu jpg
banner andreea marin violeta banica png
banner buletin de bucuresti png
banner oana pellea png
mircea diaconu jpg
image png
mircea diaconu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net