Muzicianul român care i-a încântat pe ţarul Rusiei, şahul Persiei şi pe preşedintele Franţei. A murit de inimă rea, de dorul soţiei şi al copiilor
Pianistul şi violonistul de etnie romă George Ochialbi a fost fiul unuia dintre cei mai influenţi lăutari din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, celebrul Năstase Ochialbi. George era considerat la curtea ţarului Nicolae al II-lea „cel mai talentat dirijor şi muzicant pe care l-a cunoscut şi l-a iubit vechiul Petersburg“ și i-a încântat pe şahul Persiei şi pe preşedintele Franţei. A murit de inimă rea, de dorul soţiei şi al copiilor.
George Năstase Ochialbi s-a născut la Ploiești, pe 1 februarie 1870, fiind fiul celebrului lăutar din secolul al XIX-lea, Năstase Ochialbi. Se remarcă iniţial ca pianist, în apariţii publice în 1877, la vârsta de numai 7 ani, iar din 1880 începe să studieze vioara, în particular, cu profesorul Iulius Wiest de la Conservatorul din Bucureşti. Pe când avea 15 ani, a fost tipărită prima sa compoziție, sârba „Ochi Negri”, iar zece ani mai târziu o interpreta deja la Ateneu pentru Societatea Istorică a Studenţilor în Litere, unde îi are ca parteneri pe violoncelistul Constantin Dimitrescu, baritonul Aurel Eliade şi tenorul Hariton Ştefănescu.
A primit de la țarul Nicolae al II-lea al Rusiei un ceas cu brățară de aur
S-a alăturat tarafului lui Nicolae Matache în 1896, unde îşi aprofundează repertoriul popular şi merge în primul său turneu peste hotare. În 1897, la Petersburg, talentul lui George Ochialbi îl face remarcat de ţarul Nicolae al II-lea care, în semn de preţuire, îi dăruieşte un ceas cu brăţara de aur pentru o compoziţie originală. Câteva luni mai târziu, taraful lui Nicolae Matache, cu Ochialbi solist la vioară, cântă la o recepţie în faţa preşedintelui Felix Faure al Republicii Franceze, o lucrare nouă a compozitorului: „Marşul franco-rus”, prestație premiată cu medalia de merit şi un ac cu stema şi drapelele francez şi rus de la cele două guverne.
Tot în 1897, a compus piesa pentru pian „Moscova” și a format o orchestră proprie de 35 de membri. Printre instrumentiștii veniți din toată Europa (în special germani, cehi și austrieci) se aflau și virtuozi români: Dimitrie Crăciunescu (vioară), Mitică Rădulescu (vioară), Ion Goleac (contrabas). Este momentul din care Ochialbi va cânta în cariera sa numai la vioară, angajându-l ca pianist pe celebrul virtuoz german Koban.
În 1899, a primit din partea compozitorului rus Aleksandr Glazunov o tabacheră de aur şi un ordin foarte rar de la Mozaffar Ed-Din, şahul Persiei. Până în 1913, a publicat peste 100 de lucrări și a fost înscris în Societatea Autorilor, Compozitorilor şi Editorilor de Muzică de la Paris.
A murit de inimă rea, de dorul soţiei şi al copiilor
Printre lucrările publicate de numără „Vis de amor român” (publicat la Hamburg), „Mica Conversaţie” (Barcelona), „Răspuns la mica conversaţie”, „Un sărut românesc”, „Un tur de vals”, „Irena”, „Valsul ursului”, „Noapte misterioasă”, „Fluturi de noapte” și „Visul unei baiadere”. A scris şi câteva lucrări de proporţii, clădite pe melodii populare: „Suite la Românescu”, „Patria mea” şi „Scene pitoreşti române”, demonstrându-i calităţile de orchestrator şi simfonist.
George Ochialbi s-a stins din viață la Petersburg, în data de 8 decembrie 1916. Avea numai 46 de ani. Cauza morții a fost o criză cardiacă. Se zvonește că a murit de inimă rea, de dorul soției și al copiilor săi, care rămăseseră în România, el fiind nevoit să rămână în Rusia din cauza izbucnirii Primului Război Mondial și nu mai putuse să se întoarcă acasă. A fost înmormântat cu onoruri militare la cimitirul Smolensk din Petersburg.
„Renumitul compozitor şi talentat dirijor Ochialbi, a murit pe neaşteptate la 8 decembrie. Acesta a fost cel mai talentat dirijor şi muzicant pe care l-a cunoscut şi l-a iubit vechiul Petersburg. Ochialbi a murit de durere: soţia şi copiii i-au rămas în Bucureşti, unde le era casa. Acolo au rămas şi după ocuparea capitalei României de către nemţi, această grozăvie nu a suportat-o inima minunatului muzicant“, se arăta în ziarul „Novoie Vremja” din 9 decembrie 1916, potrivit adevărul.ro.
