Orașele din Vechiul Regat cu cei mai mulți locuitori. Câți oameni trăiau în București
Peste 100.000 de locuitori se aflau în București. Era singurul oraș din Vechiul Regat cu atât de mulți oameni. Pe locul doi se situa orașul Iași cu 75.229 de locuitori, urmat de Galați cu 71.641.
Ce arătau datele Institutului Național de Statistică
Vechiul Regat este numele dat teritoriilor românești reunite în Regatul României înainte de 1918, adică teritoriul format din Moldova și Ținutul Herța (fără Bucovina și Basarabia), Muntenia, Oltenia și Dobrogea, inclusiv Cadrilater. Locuitorii acestor ținuturi erau numiți regățeni.
„După București, care numără 341.321 locuitori, orașele cele mai populate sunt: Iași (75.229), Galați (71.641), Brăila (65.052), Ploiești (56.460), Craiova (51.404), Botoșani (32.574), Buzău (28.807), Constanța (27.201), Bârlad (25.288), Focșani (25.066), Turnu-Severin (23.643), Tulcea (21.727), Giurgiu (20.629). Avem deci un singur oraș cu peste 100.000 locuitori și 14 orașe cu mai mult de 20.000”, scria Leonida Colescu, director al Statisticii Generale, care analiza datele recensământului populației din 1912, conform Institutului de Studii Sud-Est Europene al Academiei Române.
Conform Institutului Național de Statistică, în 1859, anul Unirii Principatelor (Muntenia cu Moldova), teritoriul reunit măsura 123 335 km², iar numărul populației însuma 3,8 milioane de locuitori, după estimarea lui Leonida Colescu.
Vechiul Regat avea 7,2 milioane de locuitori, în 1912
În anul recensământului populației din 1912, populația Vechiului Regat a crescut până la 7,2 milioane de locuitori, pentru a atinge un maxim de aproape 7,9 milioane în anul anterior intrării României în Primul Război Mondial. În anul 1915, conform datelor INS, numai 1,4 milioane de români locuiau în mediul urban, în timp ce aproape 6,5 milioane locuiau în mediul rural.
Leonida Colescu s-a născut la 11 ianuarie 1872 în București. A absolvit liceul Sf. Sava în 1888, apoi și-a luat licența în drept în 1892 la Universitatea din București. A continuat studiile la Paris, München și Bruxelles, unde a obținut în 1897 doctoratul în științe economice și financiare.
Cel mai longeviv conducător al statisticii oficiale din România
La vârsta de 27 de ani a obținut funcția de director general al Serviciului Statisticii Generale a Statului, pe care a ocupat-o timp de 23 de ani (până în 1922), fiind cel mai longeviv conducător al statisticii oficiale din România. A fost președinte al Consiliului Superior al Statisticii și administrator al Institutului Economic Român începând din anul 1923. În calitate de profesor, a predat demografia la Școala de Statistică, înființată în 1930.
A organizat și condus câteva acțiuni de mare amploare și de o importanță economică și socială deosebită, printre care se numără recensămintele populației din 1899 și 1912 și ancheta industrială din 1901-1902. A editat Buletinul Statistic al României în perioada 1899-1922 și a înființat Biblioteca Economică Română în 1910.
