Singura stațiune din România cu o cascadă naturală chiar în centrul orașului. A fost numită „regina apelor minerale”

Este o stațiune despre care am auzit cu toții, însă nu foarte mulți oameni știu cât de superb este, cu adevărat, acest loc. Cândva, el era cunoscut drept „Perla Carpaților”, iar cei care își doresc o experiență inedită trebuie să viziteze această stațiune incredibilă din țara noastră!

Peștera de Gheață / foto: Daniel Guță/Adevărul
Peștera de Gheață / foto: Daniel Guță/Adevărul

România este un adevărat cufăr de comori atunci când vine vorba despre potențialul turistic. Indiferent de ce preferințe am avea, de-a lungul țării vom găsi o stațiune care să ne satisfacă toate cerințele. De la locațiile superbe de pe litoral și până la zone izolate din inima munților, România este plină de locații perfecte pentru vacanță.

Iar Borsec, cunoscută cândva drept „Perla Carpaților”, sau „Regina Apelor Minerale”, este una dintre cele mai frumoase stațiuni din țara noastră! Cei care ajung în această zonă vor putea vizita faimoasa Peșteră de Gheață, din  zona muntelui Gâtul Chibei. Ea are o lungime de aproximativ 60 de metri și o înălțime de 50 de metri!

Stațiunea superbă pe care trebuie să o vizităm în această vară

La numai 15 minute distanță de Peștera de Gheață vom mai găsi și o altă destinație de vis, pe care trebuie să o explorăm dacă ajungem în Borsec! Mai precis, este vorba despre Grota Urșilor! Iar traseul către aceasta începe chiar din inima stațiunii, așa că vom putea ajunge foarte ușor aici.

În plus, la numai 25 de kilometri de Borsec vom găsi și faimoasa cascadă termală din Toplița! Acest loc de o frumusețe rară trebuie vizitat, dacă ne vom număra printre turiștii care vor ajunge în această zonă!

Borsec a devenit o stațiune faimoasă în secolul XIX

Povestea acestei stațiuni începe în anul 1803, atunci când austriacul Valentin Gunther se vindecă de o boală considerată a fi incurabilă la acea vreme, cu ajutorul băilor termale de aici. El începe să facă comerț cu apa de la Borsec după ce revine în Viena, iar zona începe să fie din ce în ce mai faimoasă.

Spre finalul anilor 1800, stațiunea Borsec era cunoscută drept un loc de vis, care oferea condiții de lux tuturor turiștilor care ajungeau în zonă.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
www.playsport.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
pearl cea mai batrana gaina guinness jpg
Mihaela Bilic, foto Facebook jpg
lidl jpg
image png
restaurant mare jpg
image png
dieta 5 2 Mosley jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net