Avatar 2 se lansează în decembrie 2022. Ce actriță celebră revine în film!

Ultima actualizare:

Filmul animat regizat și produs de legendarul James Cameron, Avatar, a revoluționat industria cinematografiei. De ani buni se discută despre continuarea poveștii, iar în 2022 vom avea ocazia să vedem noua peliculă în cinematofrage, anunță toofab.com

Cum momentul lansării se apropie, la finalul acestui an, au început să apară mai multe materiale de promovare, un trailer indicând redistribuirea unei faimoase actrițe din prima parte. Este vorba despre Sigourney Weaver.

Fanii au intrat în vrie, întrucât personajul interpretat de actriță a fost ucis în prima parte, în firul epic anterior lăsându-se să se înțeleagă faptul că personajul nu a putut fi salvat. Evident, Sigourney Weaver va interpreta alt rol.

Sigourney Weaver, în rolul unei adolescente

Actrița a oferit câteva detalii, de altfel. Sigourney Weaver o va interpreta pe Kiri, fiica adoptivă a personajelor principale din prima parte, Jake, interpretat de Sam Worthington, și Neytiti, interpretată de Zoe Saldana.

Citește și: S-au „sucit”! Johnny Depp revine în Pirații din Caraibe

Pentru actrița care a făcut istorie cu rolul din seria „Aliens”, interpretarea unei adolscente a fost o veritabilă provocare, ea având 72 de ani. Regizorul James Cameron a explicat cum a reușit veterana de la Hollywood să intre în pielea personajului.

Conform acestuia, Sigourney Weaver a apelat la un grup de adolescente și rezultatul a fost uimitor. Cameron a spus că pe întreaga durată a filmărilor, Sigourney Weaver a emanat o energie strălucitoare specifică adolescenților, ca și când actrița ar fi întinerit.

Distribuție completată de Kate Winslet

Acțiunea celui de-al doilea film, numit „Avatar, calea apei” urmărește evoluția familiei nou formate în producția anterioară, modul în care supraviețuiesc și cum fac față noilor provocări, atunci când planeta le este amenințată de o invazie.

Citește și: Emilia Clarke „dă din casă” detalii despre continuarea „Urzeala Tronurilor”

Distribuția va fi completată și de Kate Winslet. Actrița a mai colaborat cu James Cameron, în altă producție remarcabilă, din anii 90, Titanic.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!   

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Razboi in ucraina, soldat drapel shutterstock 2130583775 jpg
image
image
image
image
image
image
Balamuc jpeg 2 jpeg
index (1) webp
old man 1147288 1920 jpg
SpotPolarBearHiddenAmongPandasOpticalIllusionIQTest jpg
loto jpeg
YXNoPTM0MmQ5ZWI3MGQ5YThkYTRlNjk2MmZjMjYxMTU2ZDQ1 thumb jpg
castraveti png
lumina sfanta de paste jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net